€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV De la ce viteză a vântului e periculos să privești furtuna pe geamul blocului? Explicațiile Florinelei Georgescu (ANM)

furtuna-cer-nor_97965100 arhivă
 

Pe fondul înmulțirii fenomenelor meteorologice extreme, tot mai mulți români se întreabă cât de sigur este să urmărești o furtună de la fereastra locuinței. Florinela Georgescu, director executiv al...

„Avertizările le emitem atunci când vântul depășește 50 km/oră. Este suficient să ne gândim la viteza cu care circulă o mașină. Avem cu toții această posibilitate de estimare comparând cu viteza unui automobil”, a declarat Florinela Georgescu. Astfel, vânturile moderate, de 10 km/h, abia dacă produc o simplă adiere. „Deci cam până spre 30 km pe oră este OK. Este o adiere sau puțin mai mult decât o adiere”, a completat ea. Însă pragul de la care situația devine riscantă începe să se contureze de la viteze în jur de 40 km/h.

Specialista avertizează că în mediul urban, unde sunt multe obiecte care pot fi dislocate cu ușurință (de la reclame și panouri, până la țigle și ghivece), pericolul este amplificat chiar și la viteze de sub 50 km/h. „Este bine să fim atenți pentru că pot zbura diverse obiecte care nu sunt bine ancorate. Sunt mai multe pericole la care ne expunem decât dacă am fi pe câmp”, a explicat Georgescu, precizând că inclusiv codurile galbene pot fi emise pentru viteze ale vântului cuprinse între 40 și 50 km/h.

Un exemplu dramatic al riscurilor ignorate a fost tragedia de la Otopeni, unde un acoperiș a fost smuls de vânt în timpul unei furtuni puternice. „Acolo avem o măsurătoare în jurul 100 km pe oră. La stațiile noastre, vântul s-a dus spre 80-85 km pe oră. Și în zona Otopeni, tot în jur de 80 km pe oră. Acolo, la fel, un vânt tare, dar și combinat cu deficiențe structurale”, a detaliat reprezentanta ANM.

Din acest motiv, sistemul de avertizare RO-Alert, dar și buletinele ANM trebuie tratate cu responsabilitate. „Este foarte, foarte important. Întotdeauna spunem astfel: avertizările acestea pentru fenomene severe, imediate, pentru care sună RO-alertul, trebuie luate, efectiv, în seamă. Mai bine să fie degeaba, să zic astfel. Să sune RO-alertul degeaba și să ne ascundem degeaba și să treacă furtuna mai pe la sud, mai pe la nord”, a subliniat Florinela Georgescu. În ciuda eforturilor de precizie, localizarea exactă a traiectoriei unei furtuni este imposibil de realizat la metru. Zona avertizată este întotdeauna puțin mai largă, tocmai pentru a cuprinde marja de incertitudine inerentă acestor fenomene aflate în desfășurare.

Un alt mesaj important este acela că prudența nu trebuie aplicată doar în momentele în care vântul bate cu putere, ci și preventiv, atunci când prognoza generală indică o instabilitate atmosferică. „Când zicem că să ne ferim, să ne ducem în locuri adăpostite, trebuie efectiv să luăm în considerare care zonă în jurul nostru, în acel moment, ne poate asigura protecția cea mai mare”, a mai spus Georgescu. Ea a adăugat că în spațiile deschise, precum câmpurile sau zonele fără clădiri, riscul trăsnetelor este și mai mare, motiv pentru care trebuie urmărită constant prognoza și respectate recomandările specialiștilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close