Volkswagen şi Ford negociază o alianţă în domeniul automobilelor autonome şi electrice.
Volkswagen şi Ford Motor au demarat 'discuţii exploratorii' pentru a dezvolta în comun vehicule autonome şi electrice în cadrul unei alianţe strategice care ar permite celor două companii să economisească miliarde de dolari, a declarat, miercuri, pentru Reuters, o sursă din apropierea acestui dosar. Constructorul auto german şi cel american ar urma să ofere informaţii cu privire la evoluţia negocierilor până la finele acestui an, a precizat sursa care a dorit să îşi păstreze anonimatul.
În schimb, purtătorii de cuvânt de la Ford şi VW au repetat doar ceea ce au declarat anterior, respectiv că cele două companii colaborează în domeniul dezvoltării de vehicule comerciale. 'Memorandumul nostru de înţelegere cu VW acoperă discuţii cu privire la posibile colaborări în mai multe domenii. Este prematur să oferim alte detalii la acest moment', a declarat purtătorul de cuvânt de la Ford, Alan Hall.
Costuri uriașe
Constructorii auto din întreaga lume negociază alianţe pentru a împărţi costurile legate de dezvoltarea de vehicule autonome şi electrice. De exemplu, luna acesta, constructorul nipon Honda Motor Co a anunţat că va investi 2,75 miliarde dolari şi va prelua o participaţie la Cruise Automation, divizia gigantului american General Motors Co care se ocupă de dezvoltarea de vehicule autonome.
Volkswagen şi Ford sunt presaţi să lanseze mai multe vehicule electrice în Europa, unde normele de poluare sunt înăsprite după scandalul Dieselgate, în care a fost implicat VW. Marţi, directorul financiar de la Volkswagen, Frank Witter, a declarat că producătorul german este deschis la ideea de a încheia alianţe cu alte companii, în special în domeniul automobilelor autonome.
Joint-venture IONITY
Volkswagen şi Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW şi Daimler, pentru a dezvolta o reţea de staţii de încărcare ultra-rapide în Europa. De asemenea, în luna iulie a acestui an, Ford a creat o divizie separată, cu o valoare de 4 miliarde de dolari, care să regrupeze operaţiunile sale din domeniul vehiculelor autonome şi, totodată, a demarat căutarea de investitori externi pentru această divizie.
Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume. Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu