Asasinarea fratelui lui Kim Jong-Un, noi detalii

coreea de nord kim jong un dece
coreea de nord kim jong un dece

Fratele vitreg al liderului nord-coreean a murit de paralizie provocată de un puternic agent neurotoxic, potrivit rezultatelor autopsiei dezvăluite duminică de ministrul malaezian al sănătății, în timp ce aeroportul din Kuala Lumpur, unde a avut loc crima, a fost declarat în afara oricărui pericol, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Malaezia a anunțat vineri că Kim Jong-Nam, fratele vitreg al lui Kim Jong-Un, a fost ucis pe 13 februarie cu VX, un agent neurotoxic clasificat drept o armă de distrugere în masă, într-un scenariu demn de un roman de spionaj.

Rezultatele autopsiei sugerează că victima în vârstă de 45 de ani a decedat de o "paralizie foarte gravă" și "într-un timp foarte scurt", a declarat ministrul S. Subramaniam.

Două femei suspectate de a fi administrat substanța au fost plasate în arest preventiv, precum și un nord-coreean. Poliția vrea să audieze alți șapte nord-coreeni — inclusiv un diplomat al ambasadei nord-coreene la Kuala Lumpur — dar patru suspecți au fugit din Malaezia în ziua asasinatului.

Imagini înregistrate de camerele de supraveghere în momentul atacului comis pe aeroportul din Kuala Lumpur îl arată pe Kim Jong-Nam care este abordat de două femei dintre care una îl stropește cu ceva pe față. Kim, un bărbat corpolent, a murit în drum spre spital.

Una dintre femeile suspectate de asasinarea lui Kim Jong-Nam a povestit sâmbătă că a primit echivalentul a 90 de dolari pentru a lua parte la ceea ce ea credea a fi o emisiune de televiziune cu camera ascunsă.

VX este o versiune mai letală a gazului sarin, inodor și foarte toxic. Agenții neurotoxici stimulează excesiv glandele și mușchii, atacând respirația.

Potrivit lui Subramaniam, cauzele morții sunt acum "mai mult sau mai puțin confirmate".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel