Arhiepiscopia Bucureştilor oferă capele pentru păstrarea temporară a trupurilor decedaţilor de COVID-19. Morgile - insuficiente

Arhiepiscopia Bucureştilor oferă capele pentru păstrarea temporară a trupurilor decedaţilor de COVID-19. Morgile - insuficiente
Arhiepiscopia Bucureştilor oferă capele pentru păstrarea temporară a trupurilor decedaţilor de COVID-19. Morgile - insuficiente

Arhiepiscopia Bucureştilor va pune la dispoziţia autorităţilor sanitare capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi cele ale cimitirelor parohiale din imediata proximitate, în condiţiile în care morgile unităţilor spitaliceşti au devenit insuficiente.

'Ca urmare a escaladării situaţiei dramatice cu care se confruntă spitalele în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19 din Bucureşti şi morgile acestor spitale unde locurile de păstrare temporară a trupurilor celor decedaţi au devenit insuficiente, Arhiepiscopia Bucureştilor iese în întâmpinarea solicitărilor de ajutor şi pune la dispoziţie capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale din imediata proximitate', a transmis, sâmbătă, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Potrivit sursei citate, Biserica îşi exprimă solidaritatea cu instituţiile şi autorităţile medicale confruntate în această perioadă cu cea mai grea situaţie provocată până acum de pandemie şi apreciază efortul medicilor şi al întregului personal medical care luptă pentru salvarea vieţii pacienţilor grav bolnavi. Un număr de 466 de decese la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care nouă anterioare intervalului de referinţă, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

CNSU: Pacienții transferați în străinătate se vor întoarce în țară pe cheltuiala statului. HOTĂRÂREA numărul 92

Pacienții cu forme grave de SARS-CoV-2, transferați în străinătate, vor fi aduși în țară pe cheltuiala statului, indiferent dacă este vorba despre repatrierea celor decedați, de pacienți externați ori de pacienți care au nevoie de transport medical, a decis, sâmbătă, CNSU, adoptând Hotărârea numărul 92.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare din străinătate, să realizeze formalitățile consulare necesare pentru repatrierea, în România, a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care au făcut obiectul transferării la unități spitalicești din străinătate pentru tratamentul infecției cu virusul menționat.

Art.2 - Se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din străinătate, să asigure, în limita fondurilor bugetare aprobate, plata cheltuielilor de repatriere în România a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care au făcut obiectul transferării la unități spitalicești din străinătate, pentru:

- transportul persoanelor care au fost externate în urma deciziei medicale de specialitate de la unitatea spitalicească din străinătate, inclusiv în cazul în care
se impune repatrierea asistată medical;

- asigurarea utilităților de primă necesitate pe perioada transportului, cum ar fi, dar fără a se limita la: hrană, îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală în regim de urgență;

- transportul în România al persoanelor decedate în străinătate;

- formalitățile specifice întreprinse de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru procurarea de documente, care includ, fără a se
limita la acestea, acte de stare civilă străine, traduceri, apostilare/ supralegalizare, dacă autoritățile străine competente percep anumite taxe sau tarife, după caz.

Art.3 - Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare prevăzute la art. 2, să fie alocate, la nevoie, Ministerului Afacerilor Externe sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență. VEZI AICI CONTINUAREA!

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy