„O dramă, o durere, o jertfă despre care decenii la rând, în perioada comunistă nu s-a scris, nu s-a vorbit, nu s-a știu nimic. Dar, după căderea comunismului, supraviețuitorii au vorbit. Rudele lor au vorbit. Au făcut parastase pentru cei morți. Ne-au chemat și pe noi, românii din țară, căci cu fața către noi, către țară, au murit aceia”, a spus Arhim. Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii., potrivit basilica.ro.
Slujba a fost oficiată la portalul din piatră albă, cu cișmea, de la intrarea în mănăstire, realizat simbolic în Anul Centenar al Marii Uniri în memoria victimelor masacrului. „Apa care curge din cișmea este simbol al vieții care izvorăște din jertfa lor”, a explicat părintele stareț.
„Ei au fost despărțiți de România, dar acum, prin pomenire, îi primim în sufletele noastre. Nu au fost lăsați să ajungă atunci în România, dar ajung acum, prin sufletele noastre. Prin pomenirea lor, noi le oferim loc în patria pământească a românilor. Dar, prin această unire sufletească, și ei ne oferă ceva: ei ne primesc alături de ei în patria cerească”, a încheiat Arhim. Melchisedec Velnic.
După slujba de pomenire au fost depuse coroane și jerbe de flori, au fost susținute alocuțiuni, iar Grup Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, județul Suceava, a coordonat de prof. Vasile Schipor, a susținut un recital.
La eveniment au participat Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, Cristina Dumitrescu, președinta Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, Generalul Vasile Moțoc, președintele filialei județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, Gheorghe Coroamă, primarul din Putna, alți edili din zonă, profesori și elevi.
Despre masacrul de la Fântâna Albă
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord, unde aproximativ 200 de români au fost uciși de către trupele sovietice în timp ce încercau să treacă granița din URSS în România.
Potrivit unor date, numărul victimelor ar fi fost mai mic, unele estimări indicând cel mult 48 de civili uciși. Cu toate acestea, martorii locali au relatat existența unui număr mult mai mare de victime, susținând că supraviețuitorii au fost torturați, executați sau îngropați de vii în gropi comune. Alți supraviețuitori au fost arestați și duși pentru a fi torturați și uciși de către NKVD, poliția secretă sovietică.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română.
În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au deschis focul cu mitralierele, trăgând încontinuu asupra mulțimii. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și uciși cu sabia, potrivit Wikipedia.
După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan. Doar circa 10% dintre cei deportați au rămas în viață și s-au întors în Bucovina natală.
În anul 2011, ziua de 1 aprilie a fost declarată prin lege „Ziua națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.