Agathon, despre legea pensiilor: Patronatul Naţional Român o susţine. E e o lege bună

Bogdan Cotigă / 20 sep 2018 / 20:22 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Patronatul Naţional Român susţine noua lege a pensiilor, e o lege bună, dar care a fost prea mult dezbătută şi ar trebui adoptată, a declarat joi Dan Matei Agathon, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al organizaţiei patronale, la ieşirea de la discuţiile purtate cu premierul Viorica Dăncilă.

'Acum se dezbate legea pensiilor. Poziţia Patronatului Naţional Român este că susţinem această lege şi credem că s-a dezbătut prea mult. În fiecare seară, la toate televiziunile, în toată media: pensiile, pensiile, pensiile. Gata! Un an de zile e mult prea mult pentru o lege. E o lege bună, aduce bani unor oameni care au nevoie de ea, hai să-i dăm drumul', a punctat Aghaton.

Solicitări din partea Patronatului

El a precizat că din partea organizaţiei patronale pe care o reprezintă au existat şi alte solicitări. 'La (capitolul - n.r.) 'diverse', Patronatul Naţional Român pe care îl şi reprezint (...) a solicitat trei lucruri. Unu - introducerea pauzei de masă, aşa cum este peste tot în Uniunea Europeană, de la 12,00 la 13,00. De ce nu se introduce nu înţelegem. Doi - introducerea salariului orar. Margaret Thatcher, în prima zi a guvernării sale conservatoare, a trecut de la salariul minim lunar la salariul minim orar, cu rezultate foarte bune. Trei - pentru că avem un milion de salariaţi cu salariul minim, să le dăm o bonificaţie de 500 de lei din partea patronatelor, a angajatorilor, care să nu fie impozitată', a afirmat Dan Matei Agathon.

Vicepreşedintele Patronatului Naţional Român a precizat că discuţiile pe noua lege a pensiilor continuă în cadrul Consiliul Naţional Tripartit. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, că noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24