Accident GRAV la Mihăilești. Trei persoane rănite

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un TIR şi două automobile au fost implicate duminică după-amiază într-un accident rutier pe DN 2, pe raza localităţii buzoiene Mihăileşti, în urma căruia trei persoane au fost grav rănite. 

'Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Mihăileşti către satul Căldăruşeanca. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Ilfov, care se deplasa dinspre Buzău spre Urziceni, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din direcţia opusă, condus de un tânăr de 30 de ani din Bacău, a acroşat o baliză de semnalizare rutieră, căci în zonă se efectuează lucrări de infrastructură, după care cele două automobile au lovit un TIR", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul Doiniţa Mihalache. 

În urma impactului, şoferul din primul automobil şi alte două persoane din celălalt automobil, în vârstă de 29 şi, respectiv, 30 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel