EXCLUSIV  A plecat dintre noi Mireille Darc, actriţa care a încarnat eternul feminin

Actriţa sex-simbol a anilor 1970
Actriţa sex-simbol a anilor 1970

Actriţa a fost sex-simbolul anilor 70. A fost unul dintre idolii cinema-ului francez. Frumuseţea ei nu era doar un cuvânt. Avea ceva special, spumos, nesupus. Pe ecran se dezbrăca în cel mai simplu mod din lume, râdea cu capul dat pe spate scuturându-şi părul. Era vie din creştet până în vârful degetelor. Generaţii la rând îi ştiau pe dinafară succesele. 

Mireille Darc a fost muza lui Serge Gainsbourg şi a lui Michel Sardou. La fel ca Brigitte Bardot, Jane Birkin, Isabelle Adjani, a dorit să abordeze şansoneta şi, la mijlocul anilor 60, lăcusta s-a transformat în privighetoare.

Actriţă emblematică a cinema-ului francez, Mireille Darc s-a stins în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 79 de ani.

Actriţa suferea de o malformaţie cardiacă încă din copilărie şi fusese operată pe cord deschis în 1980, apoi în 2003. În septembrie anul trecut, suferise cel de al treilea atac cerebral.

(w670) Celebra ro

Celebra rochie neagră

Născută în 15 mai 1938 la Toulon, Mireille Aigroz, care şi-a ales pseudonimul Mireille Darc, cu referire la Jeanne D’Arc, a fost una dintre actriţele star ale anilor 1970, alături de  Brigitte Bardot. “Când elevii vor scrie Jeanne d'Arc fără apostrof, atunci voi fi celebră”, spunea ea cu umor.  

(w670) Cu Alain D

Cu Alain Delon în 1976

(w670) In Jeff, c

În Jeff, cu Alain Delon (1969)

A debutat în cinema în anii 1960, după ce fusese descoperită în plină perioadă a Noului Val de regizorul Georges Lautner. Avea să joace, de altfel, în 13 lungmetraje ale lui.

La grande sauterelle (Marea lăcustă), cum era supranumită după titlul filmului omonim lansat în 1967, şi-a încetat cariera de actriţă în anii 2000 pentru a deveni realizatoare de filme documentare.

În 1968, Mireille Darc l-a întâlnit pe Alain Delon, care era deja un star al cinema-ului francez, la filmarea peliculei Jeff, de Jean Herman. Cei doi actori au început o idilă care avea să dureze 12 ani şi au apărut împreună în 13 filme. Cuplul s-a despărţit din cauza dorinţei lui Delon de a avea un copil, în timp ce malformaţia cardiacă a lui Mireille Darc îi interzicea maternitatea. Au rămas prieteni, continuând să se întâlnească. Actorul a recunoscut că Mireille a fost o persoană indisociabilă de viaţa lui. Îşi vorbeau zilnic la telefon. “Ea a fost probabil cea mai mare dragoste a vieţii mele. Femeia vieţii mele”, mărturisea Delon, în octombrie 2015, la TV Magazine.  

(w670) Pozand in

Pozând în 1964

Abia în 1996 l-a întâlnit pe cel care avea să-i devină soţ, arhitectul parizian Pascal Desprez.

Cinefilii de ieri şi de azi îşi amintesc, desigur, de rochia lungă, neagră, foarte decoltată în spate, detaliu care a frapat. A fost ideea lui Mireille Darc pentru rolul ei sulfuros din Marele Blond cu un pantof negru, această rochie semnată de Guy Laroche, care se află acum la Muzeul Luvru. Imaginea ei de sex-simbol s-a instalat pentru totdeauna, fiind comparată cu Brigitte Bardot şi chiar cu Marilyn Monroe.

(w670) Cu Alain D

Cu Alain Delon şi Claude Brasseur în Les Seins de glace

Mireille Darc făcea parte din peisajul francez şi, după spuselelui Eric Neuhoff, ar fi putut fi o Marianne epatantă, iar bustul ei, plasat în primăriile franţuzeşti, ar fi înveselit pe toată lumea.

Ea rima cu serile de duminică în faţa televizorului, în comedii pe care nimeni n-ar fi putut să le realizeze cu atâta eleganţă.

(w670) In Fantasi

În Fantasia chez les poulcs

La 20 de ani, când a venit la Paris, a interpretat roluri mici, în Pouic-Pouic, sau în Des Pissenlits par la racine (Mort şi îngropat), în care tot ce făcea era diferit de modul de joc al celorlalţi.

A traversat cinema-ul francez cu privirea ei vioaie, cu modul de a se întoarce surâzând înainte de a ieşi din cameră. Avea un fizic imediat recognoscibil, era intimidantă şi apropiată în acelaşi timp. Gabin o numea “la môme” (puştoaica).  

(w670) In Les bar

În Les barbouzes, regizat de Georges Lautner

(w670) Alaturi de

Alături de Anthony Delon

În Fantasia chez les ploucs (Fantezii la ţărănoi, cu aproximaţie) făcea striptease. În Les Seins de glace (Sâni de ghiaţă) era nebună şi îl ameninţa cu o lamă pe Claude Brasseur. În Le Téléphone rose, Pierre Mondy, un director general din Toulouse se îndrăgosteşte de ea fără a şti că este o call-girl…

A apărut pe genericele filmelor Durs à cuire (Bărbaţi cu experienţă), La Blonde de Pékin (Blonda din Beijing)sau Zarabanda bing bing (Sarabanda bing bing). A înregistrat discuri cântate cu Michel Sardou. A realizat pelicula La Barbare după un roman de Katherine Pancol, filme documentare despre transplantul de organe, şi-a redactat autobiografia sub un titlu care i se potrivea: Tant que mon cœur battra (Atâta timp cât inima mea va continua să bată).

(w670) Des pissen

Des pissenlits par la racine

Cu foiletonul Les Cœurs brûlés (Inimi înflăcărate) a revenit în forţă. Nu îmbătrânea, îşi păstra silueta androgină şi casca de păr blond. S-a urcat pe scenă, alături de Alain Delon, pentru Sur la route de Madison.

Şi pentru a se distra îşi expunea fotografiile. “Graţie ei s-a înţeles că cinema-ul a fost inventat pentru a-i seduce pe directorii de întreprinderi falimentari sau pentru a-i face să roşească pe muzicienii timizi”, după părerea aceluiaşi Eric Neuhoff.

(w670) In Fleurs

În Fleurs d'oseille

Serge Gainsbourg a scris pentru ea câteva cântece. Din dorinţa de a-i place lui Mireille cea vioaie, poetul blestemat al cântecului francez a cizelat câteva piese pe măsură: La Cavaleuse (Femeia care fuge după bărbaţi) sau Ouvrez les guillemets (Deschideţi ghilimelele), pe care le-au creat în duet. Povestea s-a sfârşit însă repede, actriţa neintrând cu adevărat în joc şi întorcându-se la atmosfera sigură a platourilor de filmare.

(w670) In Poui-Po

În Poui-Pouic, filmul care a  lansat-o în cinema

După câţiva ani, a revenit cu Requin Chagrin. Trioul magic al cântecului francez, Michel Sardou, Pierre Delanoë şi Jacques Revaux, a imaginat-o nud, bronzându-se pe puntea unui vapor la câţiva metri de un rechin. A fost un succes onorabil, dar a pus practic capăt carierei ei de cântăreaţă.

Mireille Darc a ştiut să inventeze, în anii 60, un tip nou de femeie liberă, plină de farmec, sub bagheta unor regizori ca Georges Lautner şi Michel Audiard. În a doua parte a carierei, influenţată de Alain Delon, a avut roluri mai întunecate, ca în Les seins de glace. A fost o actriţă care a încarnat perfect aerul epocii. Regizorii aveau s-o transforme în simbolul unei femei libere care se impunea în anii 70.

(w670) Cu Jean Ya

Cu Jean Yanne

Devenită celebră în comedia  Pouic-Pouic de Jean Girault, a fost Patricia Monestier, fiica pe jumătate ingenuă, pe jumătate libertină a unui om de afaceri interpretat de Louis de Funès. Georges Lautner avea să folosească farmecul acestei blonde pentru a reinventa în acei ani eternul feminin.

În regia lui, pusă în valoare de dialogurile lui Michel Audiard care i se potriveau perfect, Mireille Darc avea să joace roluri de prostituată cu inima largă ca în Un Grand seigneur un film în trei scheciuri de Gilles Grangier et Georges Lautner din 1965, cu Louis de Funès şi  Jean Richard, demimondene ca în Les Barbouzes (Agenţi secreţi) de Georges Lautner în 1964 (cu Lino Ventura, Francis Blanche, Bernard Blier), iubite de hoţi ca în Fleur d'Oseille (Bani furaţi)sau Laisse aller... c'est une valse.

(w670) Laisse all

Laisse aller c'est une valse, un reuşit film cu hoţi

Începând cu Galia de Vahé Katcha şi Georges Lautner în 1966, cu Venantino Venantini şi Françoise Prévost, Mireille Darc s-a hotărât să dea greutate personajelor interpretate. În acest film pe care l-a iubit, femeia eliberată avant la lettre domină bărbaţii şi situaţiile.

După 1965, a lucrat cu regizori mai “intelectuali”, ca Jean-Luc Godard (Weekend) şi Jean Herman (Jeff).

Au urmat Ne nous fâchons pas (Să nu ne supărăm) de Georges Lautner în 1966, cu Lino Ventura, Jean Lefebvre, Michel Constantin, La Grande sauterelle de Georges Lautner în 1967, cu Hardy Krüger, Maurice Biraud, Francis Blanche, Week-end de Jean-Luc Godard în 1967, cu Jean Yanne, Jean-Pierre Kalfon, Jean-Pierre Léaud, Fleur d'oseille de Georges Lautner cu Anouk Ferjac, Maurice Biraud, Henri Garcin, deja amintitul Jeff de Jean Herman în 1969, cu Alain Delon şi Georges Rouquier, Elle boit pas, elle fume pas, elle drague pas, mais… elle cause! (Nu bea, nu fumează, nu agaţă barbate, dar… vorbeşte) de Michel Audiard în 1970, cu Annie Girardot, Bernard Blier, Le Grand Blond avec une chaussure noire de Yves Robert în 1972, alături de Pierre Richard, Bernard Blier, Jean Rochefort, Jean Carmet…

În registrul dramatic, va lucra din nou cu Georges Lautner în 1973 pentru a filma, alături de Alain Delon şi Claude Brasseur, Les seins de glace, în care întrupează o ucigaşă în serie.  Dovedea în felul acesta că este şi o excelentă tragediană.

(w670) In serialu

În serialul Les coeurs brules

Mai puţin solicitată de cinema, Mireille Darc a revenit în anii 1990 pe scenă graţie televiziunii, reînnoindu-şi popularitatea în roluri de femei hotărâte şi independente, în mai multe seriale, dintre care trebuie amintite în primul rând Les cœurs brûlés sau Les yeux d’Hélène.

În aceeaşi perioadă, s-a lansat în realizarea unor documentare despre grefele de organe, despre cancer, prostituţie sau, mai recent, în 2015, despre femeile fără adăpost. Ultimul ei documentar va fi difuzat în curând pe France 2.

Numeroase omagii au fost aduse acestei “femei libere”, care a jucat în peste 50 de filme, la dispariţia sa.

Frédérique Bredin, Preşedinte al Centrului Internaţional al Cinema-ului şi al Imaginii animate a scris: “Muză a lui Georges Lautner, care i-a oferit un loc magistral în lumea celei de a şaptea arte, cu cele 13 filme realizate împreună, printre care neuitatul Les Barbouzes. Sex symbol alături de Pierre Richard în Le Grand Blond avec une chaussure noire de Yves Robert, ea ne-a lăsat o scenă devenită emblematică, Blonda fatală, falsa ingenuă cu surâs hâtru. Mireille Darc a fost toată viaţa sa o femeie liberă, o luptătoare îndârjită. Realizatoare angajată a numeroase subiecte sociale, Mare lăcustă a fost unul dintre idolii cinema-ului francez”.

(w670) Un idol al

Un idol al cinema-ului francez

Actorii şi-au exprimat şi ei emoţia. Brigitte Bardot a publicat un mesaj emoţionant pe Twitter: “Plâng după Mireille, Mimi sora mea din cinema, care şi-a păstrat sufletul de copil, a jucat în marea doamnă ascunzându-şi fragilitatea şi pudoarea. Generoasă, oferea mai mult decât primea. În căutarea dragostei şi a protecţiei, nu era numai un decolteu sublim, ci un suflet frumos şi o încântătoare actriţă. O întreagă generaţie strălucită care a marcat secolul al XX-lea se duce lăsând loc unei mediocrităţi obişnuite, foarte departe de această magnifică Mare Lăcustă”.

Dacă Alain Delon n-a reacţionat în acest moment, fiul lui, Anthony, şi-a mărturisit tristeţea: “Mireille era un catalizator al dragostei, o fiinţă spirituală. O femeie de un curaj, o bunătate şi un optimism remarcabile. Desigur, ea m-a şi crescut, a intrat în viaţa mea la vârsta de 4 ani în vârful picioarelor, cu respect şi cu blândeţe”.

 “Înaltă, subţire, frumoasă, cu părul blond, cu ochi surâzători, ea a încarnat libertatea femeii în întreaga ei splendoare. Şicul franţuzesc. Scumpă Mireille!”, scrie pe Twitter Gilles Jacob, fostul preşedinte al Festivalului de la Cannes.

Slujba de înmormântare a celebrei actriţe va avea loc vineri, 1 septembrie, la biserica Saint-Sulpice din Paris.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy