Cele mai citite

Urmărește dezbaterea live

37 de morți și sute de răniți în urma cutremurului care a lovit sudul Filipinelor

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
cutremur-in-marea-neagra_75794200
Foto: Inquam, de Octav Ganea

Bilanţul seismului cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sudul Filipinelor a crescut la 37 de morţi, aproape 500 de răniţi şi cel puţin patru dispăruţi, a anunţat marţi agenţia pentru situaţii de urgenţă a ţării, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Optsprezece victime au fost înregistrate în provincia sudică Sarangani, unde cutremurul a provocat o alunecare de teren, iar 12 în oraşul General Santos, zona cea mai grav afectată.

Agenţia a raportat, de asemenea, trei decese în provincia Cotabato de Sud şi patru în regiunea Davao.

Bernardo Rafaelito Alejandro, administrator adjunct al Biroului pentru Apărare Civilă, a declarat că 487 de persoane au fost rănite în urma cutremurului, care a declanşat alunecări de teren, a provocat prăbuşirea unor clădiri şi a avariat drumuri şi poduri.

Institutul Filipinez de Vulcanologie şi Seismologie a anunţat că a înregistrat 1.100 de replici de la cutremurul de luni, cea mai puternică dintre acestea având magnitudinea 6,7.

VEZI ȘI: Cutremur de 7,8 grade în Filipine: Seismul, filmat în timp real în mai multe locuri / Imaginile zilei / video

Peste 3,2 milioane de elevi au fost afectaţi

Seismul s-a produs în prima zi a noului an şcolar din Filipine, iar Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a declarat că peste 3,2 milioane de elevi au fost afectaţi. "Cursurile rămân suspendate în peste 6.200 de şcoli publice şi private până la finalizarea evaluărilor de siguranţă", a menţionat acesta.

Una dintre infrastructurile avariate de cutremur este Aeroportul Internaţional General Santos, un important nod de transport de pasageri şi mărfuri din regiunea sudică a insulei Mindanao, care şi-a suspendat activitatea luni.

Ministrul Transporturilor, Giovanni Lopez, a declarat că turnul de control al aeroportului şi terminalele de pasageri au fost avariate, însă pistele sunt intacte. "În cursul zilei de astăzi, vom emite un ordin care să permită zborurile militare, umanitare şi guvernamentale, pentru aducerea de provizii", a spus oficialul. "În decurs de o săptămână, sperăm să reluăm operaţiunile comerciale ale aeroportului", a adăugat el.


VEZI ȘI: MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Filipine

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

x close