Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a aprobat joi memorandumul înaintat de Ministerul Sănătății pentru deblocarea a 22 de posturi la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Marie Curie". Măsura urmează să fie analizată în ședința de Guvern.
Anunțul a fost făcut de ministru într-o postare publicată pe Facebook, unde a explicat că documentul a primit avizul Ministerului Finanțelor și va fi inclus pe agenda ședinței Executivului.
„Am avizat în această dimineaţă memorandumul MS pentru deblocarea celor 22 de posturi necesare într-o situaţie care impunea intervenţie urgentă. Documentul va fi discutat în şedinţa de Guvern de azi (joi, n.r.). Am transmis încă de ieri că, atunci când ne confruntăm cu o situaţie critică care afectează direct îngrijirea copiilor aflaţi în stare gravă, care au nevoie de asistenţă medicală complexă, Ministerul Finanţelor va sprijini de urgenţă soluţiile necesare”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Alexandru Nazare a precizat că Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății au colaborat pentru a găsi cadrul administrativ necesar care să permită deblocarea acestor posturi. Potrivit ministrului, intervenția răspunde unei situații urgente din sistemul medical. În același timp, oficialul a subliniat că această decizie reprezintă o măsură punctuală și că nu trebuie confundată cu solicitările privind deblocarea unui număr mare de posturi în sectorul public.
Ministrul a explicat că autoritățile trebuie să intervină rapid atunci când sunt afectate servicii medicale importante sau siguranța pacienților, însă deciziile care implică un impact bugetar extins trebuie analizate separat.
„În astfel de cazuri, instituţiile trebuie să prioritizeze urgenţele şi să găsească soluţii rapide, în interesul celor afectaţi. În acelaşi timp, trebuie să facem o distincţie clară între astfel de intervenţii punctuale, justificate de o situaţie absolut critică, şi solicitările generale de deblocare a mii de posturi în sistemul public. Situaţiile care privesc direct siguranţa oamenilor şi funcţionarea unor servicii medicale esenţiale trebuie soluţionate cu prioritate, în timp ce deciziile cu impact bugetar amplu trebuie analizate riguros şi fundamentate responsabil în actualul context economic al României”, a punctat el.

