Zeci de persoane dintr-un hotel din Saturn acuză stări de rău. A fost activat Planul Roșu de intervenție. 36 de persoane sunt asistate medical la fața locului, în timp ce alte șase au ajuns la spital.
Update: 55 de persoane asistate medical, printre care opt minori
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi seara că monitorizează îndeaproape situaţia înregistrată la un hotel din staţiunea Saturn, unde mai multe persoane au acuzat simptome specifice unei posibile toxiinfecţii alimentare.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, din informaţiile primite, până la această oră au fost asistate medical de echipajele de urgenţă 55 de persoane, din care opt minori, şi au fost transportate la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa un număr de şase persoane.
Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa s-au deplasat la faţa locului pentru a demara ancheta epidemiologică şi pentru a preleva probe din blocul alimentar, a precizat MS.
ISU Dobrogea anunţase anterior activarea Planului Roşu de Intervenţie după ce zeci de persoane cazate într-un hotel din staţiunea Saturn au acuzat stări de rău.
Ministerul Sănătăţii a precizat că situaţia este în dinamică
Update: O femeie însărcinată, dar și o mamă cu doi copii, printre cei care au ajuns la spital
Şase persoane, printre care o femeie însărcinată şi o mamă cu doi minori, au fost transportate la spital, alte 36 de persoane fiind asistate medicale la hotelul din Saturn, a informat ISU Dobrogea.
”28 de adulţi şi 8 minori primesc îngrijiri medicale la faţa locului”, arată sursa citată.
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel din staţiunea Saturn acuză stări de rău, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Dobrogea”.
Conform sursei citate, 30 de persoane au stare de rău. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje medicale, iar misiunea este în dinamică. Hotelul oferă cazare și regim all inclusive, deci turiștii mănâncă în unitate. Unii dintre ei au început să se simtă rău cu o seară în urmă, dar s-au tratat izolat, cu medicamente de la farmacie. Astăzi, numărul celor care au acuzat stări de rău a crescut dramatic.
Presa locală scrie că, până acum, au fost asistați 7 minori și 9 adulți. Doi adulți, o femeie și un bărbat, au fost preluați de ambulanță pentru a fi transportați la spital.
Situația a fost semnalată prin apel la 112, în jurul orei 20:00.

