YouTube riscă să fie blocat temporar, în Egipt

youtube_egipt
youtube_egipt

Un tribunal din Cairo a luat sâmbătă decizia de a bloca, timp de o lună, accesul la canalul YouTube pe motiv că acesta nu ar fi reuşit să retragă filmul american antiislam, care a stârnit un val de proteste, în septembrie 2012, în lumea musulmană.

Potrivit Washington Post, tribunalul administrativ din Cairo a răspuns astfel unei plângeri înaintate de către un avocat egiptean independent. Judecătorul Hassouna Tawfiq, care a condus cazul, a precizat că interdicţia se va aplica şi altor site-uri unde circulă respectivul material video, inclusiv Facebook şi Twitter.

"Este o pedeapsă temporară, am putea spune, pentru acele site-uri care participă la asta", a declarat Twfiq. Filmul la care se face referire, numit "Inocenţa musulmanilor", produs în Statele Unite de către un creștin născut egiptean, care acum e cetățean american, îl portretizează pe profetul musulman Mohamed ca pe un prost şi un afemeiat. Filmul a stârnit un val de proteste în 20 de state din lumea musulmană, în septembrie anul trecut, în urma cărora au fost înregistrate câteva zeci de victime omenești și alte câteva sute de răniți.

Pentru a intra în vigoare interdicția, decizia trebuie aprobată și de premierul egiptean şi ministrul Comunicaţiilor din Egipt, dacă, între timp nu este atacată cu recurs.

Un purtător de cuvânt pentru compania-mamă YouTube, Google, a declarat într-o declarație că firma "a primit nimic de la judecător sau guvern referitoare la acest aspect."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel