Vrancea: Circa 180 de producători operează în sectorul vitivinicol din judeţ, dar nu au capacitatea de a pătrunde pe piaţa externă

Circa 180 de operatori economici sunt înregistraţi oficial în sectorul vitivinicol în judeţul Vrancea, dar aceştia nu sunt organizaţi pentru a putea să pătrundă masiv pe piaţa externă, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Vrancea.

"În evidenţa Direcţiei Agricole Vrancea sunt înregistraţi circa 180 de operatori economici mari şi mici, care lucrează efectiv în domeniul vitivinicol. Vorbim de operatori economici care produc peste 100.000 de litri de vin fiecare. Prin programul SAPARD s-au creat multe crame mici, dar producătorii locali nu sunt însă organizaţi pentru a putea pătrunde masiv pe piaţa externă. Pentru acest lucru ar fi nevoie ca aceştia să se asocieze, să creeze măcar o cramă mare, astfel încât să poată produce măcar 3-4 milioane de litri de vin", a declarat, pentru Agerpres, şeful Inspecţiei vitivinicole din cadrul Direcţiei Agricole Vrancea, Gabriel Baiciu.

Potrivit acestuia, consumul de vin la nivel naţional a scăzut foarte mult ca urmare a emigraţiei şi a faptului că tinerii s-au orientat spre alte tipuri de băuturi, iar exportul ar putea oferi o alternativă.

"Consumul de vin la nivel naţional a scăzut într-un mod dramatic. Acest fapt se datorează creşterii consumului celorlalte tipuri de băuturi. Foarte multe persoane au plecat în străinătate, iar cei rămaşi s-au orientat către alte băuturi, de exemplu către bere sau cidru, în cazul tinerilor. Continuând acest trend, există riscul ca producţia de struguri să nu mai aibă unde să fie comercializată în viitor. În Vrancea, micii producători îşi fac vinul acasă, pe care îl consumă cu familia şi prietenii, dar nu putem vorbi de afaceri. De aceea ar fi nevoie ca producătorii să se asocieze pentru a putea exporta", a spus Baiciu.

În ultimii ani, practica falsificării vinurilor a scăzut considerabil în Vrancea, ca urmare a controalelor autorităţilor, dar şi a nevoii producătorilor de a fi competitivi pe piaţă.

"Practica falsificării vinurilor a scăzut considerabil în judeţul Vrancea. Comparativ cu anul trecut când în probele prelevate găseam adaos de zahăr cât şi îndulcitori sintetici şi coloranţi, în urma acţiunilor din ultimii doi ani au fost identificate până în 5% probe de vinuri falsificate. Este un efect cumulat al controalelor şi a producătorilor care au înţeles că trebuie să producă vinuri de calitate pentru a rezista pe piaţă. De asemenea, numărul celor care comercializează produse vinicole pe marginea străzii a scăzut. Dacă în alţi ani îi găseai la fiecare poartă, numărul lor a scăzut, fiind vorba cel mai adesea de produse făcute în gospodărie, dar şi acestea de o calitate mai bună", a precizat Gabriel Baiciu.

Judeţul Vrancea deţine circa 10% din suprafaţa viticolă a României şi aici se produc anual circa 100 de milioane de litri de vin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel