Vona Gabor, liderul extremist Jobbik: Autonomia secuilor se va realiza

Crişan Andreescu / 08 aug 2014 / 11:36 Salveaza PDF Comentarii

Vona Gabor, liderul partidului extremist ungar JOBBIK, se află din nou pe teritoriul românesc, în condițiile în care acesta a fost subiectul unui dosar penal legat de siguranța națională, dar și cu interdicția de a intra în România, potrivit gandul.info

Şeful partidului extremist Jobbik din Ungaria, Vona Gabor a sosit din nou în ţara noastră, la Tabăra de Vară EMI de la Borzonţ (Harghita), deşi în luna martie premierul Victor Ponta anunţase că acesta ar putea fi declarat persoană indezirabilă, anunţă jurnaliştii de la Gândul.

Vona Gabor a făcut noi declarații. De data aceasta, liderul extremist Jobbik pare convins că autonomia secuilor nu va mai fi un vis pentru mult timp. Ba chiar a avut şi un sfat pentru români.

"Eu cred ca autonomia secuilor este un obiectiv care, statul român orice ar face, și sunt ferm convins de asta, mai devreme sau mai târziu se va realiza, nu vor putea să îl oprească. Sunt sigur că vreuna dintre etapele istoriei va crea această posibilitate, așa că și statul român ar face mai bine să nu încerce să puna piedici prin diferite acțiuni, ci mai degrabă să-și reconsidere poziția", a declarat liderul Jobbik.

Citește și: Lideri ai Jobbik și ai Gărzii Maghiare sunt indezirabili în România

 

Pe 10 martie,  Vona Gabor a fost în centrul tensiunilor de la Târgu Mureş, după un miting pro-autonomie organizat de Consiliul Naţional Secuiesc. Atunci, patru cetăţeni ungari, între care şi parlamentarul JOBBIK, Szavay Istvan, au primit interdicţie de a intra în România timp de un an.

Premierul Victor Ponta anunţa atunci că şi parlamentarul Vona Gabor riscă să fie declarat persoană indezirabilă. Potrivit legislaţiei, acest lucru este posibil doar printr-o decizie a instanţei, după sesizarea preşedintelui sau a ministrului de Interne. Purtătorul de cuvânt al M.A.I a precizat că Parchetul General îl cercetează într-un dosar pe liderul Jobbik. Cum nu există deocamdată nicio hotărâre judecătorească, liderul extremist poate reveni oricând în România.

Citește și: Jobbik, gânduri negre după interdicția de a intra în România 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28