Volodimir Zelenski, aplaudat în picioare de liderii UE. Intervenție în PE: "Suntem cei mai puternici și mai buni oameni"

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a ținut un discurs în Parlamentul European.

"Nici nu știu cum să mă adresez mai bine. Nu pot să zic "Bună ziua!", "Bună dimineața!", "Bună seara!", pentru că această zi nu este deloc bună pentru majoritatea dintre noi. Pentru unii e chiar ultima zi. Cetățenii Ucrainei se apără plătind cu viața. Sunt foarte mulţumit de ceea ce am văzut aici, de ceea ce am auzit aici. Sunt foarte fericit că simt această atmosferă. Suntem uniţi şi acesta este motivul pentru care sunt fericit acum, dar nu știam că acesta va fi prețul plătit de toți ucrainienii. Nu am ştiut că acesta este preţul pe care urmează să îl plătim şi este o tragedie. Este un preţ foarte mare pe care trebuie să îl plătim. Sunt mii de oameni care au fost ucişi. Nu îmi citesc discursul de acum de pe foi. Realitatea din ţara noastră este cu totul şi cu totul alta.

"Suntem cei mai puternici şi mai buni oameni"

Acum, trebuie să facem faţă vieţii reale. Cred că dreptul nostru este să fim egali, la fel cum sunteţi şi dumneavoastră. Suntem cei mai puternici oameni şi cei mai buni oameni. Ucrainienii sunt incredibili. Foarte des ne place să spunem că suntem peste ceilalţi şi ne bucurăm, într-un fel, că puteţi să vedeţi acest lucru. Sunt convins că vedeţi, acum, direcţia europeană a Ucrainei. Mi-ar plăcea să aud că această opţiune europeană a ucrainienilor pentru dumneavoastră este una care este sprijinită.

Dimineaţa de astăzi a fost una tragică pentru noi. Două rachete au lovit Harkivul. Sunt mulţi ruşi, de asemenea, acolo. Sunt peste 20 de universități acolo, este oraşul care are cele mai multe universităţi din ţara noastră. Sunt oameni deştepţi, sunt oameni inteligenţi, sunt oameni educaţi acolo. Este  şi cea mai importantă piaţă acolo - Piaţa Libertăţii - şi se spune că este cea mai mare piaţă din Europa. Vă puteţi imagina? În această dimineaţă, două rachete au lovit această Piaţă a Libertăţi şi foarte mulţi oameni au fost ucişi acolo. Acesta este prețul libertății. Luptăm pentru țara noastră și pentru libertate, în ciuda faptului că toate orașele noastre sunt blocate", a declarat Volodimir Zelensky.

"Nimeni nu ne va înfrânge"

"Nimeni nu ne va înfrânge. Suntem puternici, suntem ucrainieni! Ne dorim să ne vedem copiii în viaţă. Ieri, 16 copii au fost ucişi. Din nou, Vladimir Putin va spune că este o operaţiune şi că au lovit infrastructura militară. (...) Luptăm pentru drepturile noastre, pentru libertatea noastră, pentru viaţa noastră. Acum, ne luptăm pentru a supravieţui. Ne luptăm şi pentru a fi membri egali ai Europei. Cred că, astăzi, le arătăm tuturor exact cum suntem. UE va fi mai puternică alături de noi. Am demonstrat cât suntem de puternici! Dovediţi că sunteţi cu noi, dovediţi că sunteţi într-adevăr europeni şi apoi viaţa va birui moartea și lumina va birui întunericul", a mai spus președintele Ucrainei.

Volodimir Zelenski a fost aplaudat în picioare de liderii Uniunii Europene, atât înainte de a-și începe discursul, cât și la finalul acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel