Victor Ponta a fost invitat la petrecerea organizată de George Simion cu ocazia zilei sale de naștere, eveniment care a avut loc duminică, într-o locație din nordul Bucureștiului. Potrivit unor informații prezentate de România TV, cei doi s-au întâlnit și au discutat în cadrul evenimentului.
Analistul Bogdan Chirieac a comentat, la România TV, prezența lui Victor Ponta la aniversarea liderului AUR și posibilitatea unor evoluții politice între zona formațiunii conduse de George Simion și fostul premier.
„Victor Ponta este așteptat să facă un partid naționalist pro-occidental. Eu nu consider AUR un partid antieuropean sau antioccidental, dar a avut unele ezitări. De pildă, ultima ezitare a fost la folosirea bazelor din România de către SUA pentru războiul din Iran. Atunci AUR s-a abținut la vot în Parlamentul României.
Înțeleg că nu au făcut-o din principiu, că nu erau împotriva SUA, ci spuneau că nu era nevoie de vot în Parlament, având un parteneriat strategic. Oricum, a dat foarte rău în acel moment, când America ți-a cerut ajutorul. Victor Ponta nu ar face o astfel de greșeală.
În zona asta de stânga, de centru-stânga, deși Victor Ponta este cunoscut pentru măsurile sale de dreapta, care au și salvat economia României în 2012, este așteptat cu acest partid naționalist pro-occidental, fără alte bâlbe, fără alte întorsături”, a spus Bogdan Chirieac la România TV.
„Poate pun la cale și o posibilă alianță”
Analistul a afirmat că întâlnirea poate avea atât o explicație personală, cât și una politică.
„AUR este într-un grup parlamentar onorabil în Parlamentul European, în ECR, Conservatorii și Reformatorii Europeni. Faptul că Victor Ponta s-a dus la ziua de naștere a lui George Simion ține și de colegialitate, de umanitate. Până la urmă, George Simion este o persoană frecventabilă, Victor Ponta, mai presus de orice discuție, este o persoană frecventabilă, poate au discutat ceva. Poate pun la cale, așa cum se sugerează, și o posibilă alianță între partidele respective. Am văzut în această seară că, dacă AUR ar sprijini guvernul Mureșan, lucrul acesta ar fi bine văzut de PPE de la Bruxelles. E o ofertă și aceasta, subliminală. Sunt jocuri politice foarte intense și pline de întorsături neașteptate în acest moment”, a mai spus Bogdan Chirieac la România TV.

