Un parlamentar USR șochează. A mâncat din GUNOI în Parlament

Un parlamentar USR a vrut să dea un exemplu de reducere a risipei alimentare. 

Deputatul Adrian Dohotaru scrie, într-o postare de pe platforma USR Cluj, că a mâncat sărăţele de la gunoi. El este activist de mediu din Cluj și a ajuns deputat în urma alegerilor din decembrie 2016.

Îi postarea citată scrie că la ieşirea din plen a găsit o pungă de sărăţele, pe jumătate plină. Le-a mâncat ca să demonstreze că risipa alimentară e o problemă în România: ”Când am ieșit din plen, am fost intrigat de cantitatea mare de PET-uri aruncate la coș. Așa că am luat decizia de a nu mai cumpăra PET-uri și să vin cu propriul flacon la lucru (dintr-acela clasic de alergare). Apă îmbuteliată nu îmi iau oricum de mult și mi se pare oricum un viol la adresa logicii a cumpăra apă în acest fel. Apoi, am decis să nu mai folosesc vesela de plastic cu care ești servit în parlament, de care sunt pline coșurile în jurul bufetelor, și să mi-o aduc pe cea de acasă.

În coșul de gunoi, era și o pungă cu sărățele pe jumătate plină. Am luat-o din coș și am mâncat sărățelele. Mi-am amintit că la Pata Rât aruncăm în proporție de 50% deșeuri menajare care ar putea fi folosite prin compostare ca îngrășământ pentru ferme, pentru grădini comunitare și familiale pe care le avem deja sau le putem crea pe viitor (de exemplu, livada Palocsay unde USAMV are o porțiune semnificativă). Cred că prin mici exemple personale putem reduce risipa, chiar dacă soluțiile la risipă trebuie să fie mai sistemice, nicidecum strict individuale. Dar Parlamentul poate deveni un loc bun, ca simbol, pentru a transmite mesaje într-un mod simplu, decent, uneori în afara logicii conflictuale Putere vs. Opoziție. Activiștii sunt nevoiți să recurgă la acte mult mai ex-centrice pentru a fi luați în seamă și în acest sens îmi vine exemplul unui ecologist care și-a confecționat un costum transparent în care introduce ambalajele pe care le consumă până când s-a umflat și a devenit de nerecunoscut.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel