Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, afirmă că România trebuie să facă demersuri la Uniunea Europeană, cu scopul de a modifica legislaţia cu privire la ursul brun, urmând exemplul Germaniei care a reuşit să modifice legislaţia referitoare la protecţia lupilor.
În anul 2022, statutul lupului a fost modificat de la „strict protejat” la „protejat”, permiţând statelor UE o mai mare flexibilitate în a gestiona populaţiile mari de animale, inclusiv vânătoarea de lupi în anumite intervale de timp, respectiv iulie-octombrie, în regiunile cu populaţii dense.
În ultimul timp, tot mai mulţi fermieri români se plâng că urşii le atacă fermele, existând și situații de oameni răniţi.
Tanczos Barna cere schimbarea legislației UE privind urșii: „La noi sunt în pericol oamenii, nu poneii”
„În România această situaţie poate fi rezolvată ,doar dacă se schimbă legislaţia şi la nivelul Uniunii Europene. Avem astăzi o lege care propune majorarea cotelor de vânătoare, această lege, din păcate, este la Curtea Constituţională, aşteptând decizia Curţii. Dar, în acelaşi timp, eu cred că la nivelul Uniunii Europene trebuie să informăm corect toate statele membre, pe domnul comisar (n.red. Comisarul pentru Sănătate şi Bunăstarea Animalelor) faptul că situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este. Avem un precedent, în cazul lupului, care după ce a mâncat un ponei în Germania, a fost scos de pe lista de specii strict protejate. La noi, nu poneii sunt în pericol, ci oamenii. Au murit zeci de persoane, din păcate. Avem zeci de tragedii din cauza atacurilor de urs”, a declarat Tanczos Barna.
Tanczos Barna susține că va începe demersurile la UE
Tanczos Barna afirmă că va începe demersurile la Bruxelles pentru a fi același tratament în cazul ursului brun, ca în cazul lupului.
„Vom trimite această solicitare Comisiei Europene, ea este redactată şi am început deja demersurile de strângere de susţinători în rândul statelor membre”, a mai zis Tanczos Barna, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.
Cazul lupului care a ucis poneiul șefei Comisiei Europene Ursula von der Leyen a declanșat o schimbare
În 2022 un lup a omorât poneiul Ursulei von der Leyen. Poneiul „Dolly”, care aparținea familiei președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost găsit mort pe o pășune din apropierea locuinței familiei din landul german Saxonia Inferioară. De la început, autoritățile au suspectat că este vorba despre un lup, fapt confirmat ulterior. Incidentul a devenit unul dintre cele mai cunoscute cazuri ce au influențat discuțiile privind protecția lupilor în Uniunea Europeană.
Poneiul Dolly avea aproximativ 30 de ani. Era considerată un animal de companie foarte iubit al familiei. La vremea respectivă, Von der Leyen a spus că întreaga familie a fost profund afectată de pierderea poneiului.
Apoi, cazul a avut un impact politic major. După incident, von der Leyen a susținut reevaluarea statutului de protecție al lupilor în Europa. Ea a zis că în unele regiuni populația de lupi a crescut foarte mult și provoacăprobleme fermierilor și crescătorilor de animale. Dezbaterea a fost intensă la nivel european.
Lupul, de la categoria „strict protejat” la „protejat”
În cadrul Convenției de la Berna și al legislației UE s-a propus trecerea speciei din categoria „strict protejat” în categoria „protejat”, fapt care permite mai multă flexibilitate pentru vânătoare și control local al populației. Înanul 2024, statele membre UE au susținut schimbarea statutului la nivel european. Procesul a continuat cu implementarea în legislația Uniunii, în special prin ajustarea Directivei Habitate.


