Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Scandal Volkswagen. Germania înființează institutul pentru testarea emisiilor

Ministerul Transporturilor de la Berlin a anunţat marţi că analizează înfiinţarea unui institut care să testeze emisiile autovehiculelor, în scopul restabilirii încrederii consumatorilor după ce Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de autovehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, transmite Reuters. 

Ministerul va înfiinţa un nou institut de testare care va implica industria auto, ministerele, organizaţiile de protecţie a consumatorilor şi grupurile de protecţie a mediului. În institut vor fi testate anual aproximativ 70 de modele, în condiţii normale de trafic şi mai puţin în condiţii de laborator, iar rezultatele privind consumul de combustibil şi nivelul emisiilor vor fi făcute publice, pentru a permite cumpărătorilor să facă comparaţii între producătorii auto. 

Totuşi, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA), care îşi prezintă rapoartele Ministerului de Transport şi supervizează în prezent testarea vehiculelor, va acorda în continuare licenţele pentru noile modele. 

Din septembrie 2015, când a izbucnit Dieselgate, Guvernul german a fost sub presiune pentru că nu ar fi făcut suficient pentru testarea autovehiculelor şi ar fi prea apropiat de puternica industrie auto a ţării. 

Acord recent

Luna aceasta, Comisia Europeană şi Volkswagen au ajuns la un acord prin care proprietarii de autovehicule diesel VW obţin o garanţie extinsă pe doi ani, dar fără compensaţii financiare. 

După luni de negocieri dure, CE nu a reuşit să obţină despăgubiri de la Volkswagen pentru clienţii europeni afectaţi de scandalul emisiilor poluante (Dieselgate). În schimb, Executivul comunitar şi grupul german au ajuns la un acord în urma căruia proprietarii de autovehicule diesel VW vor primi o garanţie extinsă pe doi ani asupra componentelor reparate pentru ca motoarele diesel EA189 să îndeplinească standardele privind emisiile. 

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienţilor europeni, în timp ce majoritatea deţinătorilor de autovehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari, în funcţie de valoarea autovehiculelor înaintea scandalului Dieselgate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy