Preşedintele german a fost atacat de un român care a agresat în trecut alţi doi preşedinţi germani - VIDEO

Christian_Wulff
Christian_Wulff

Bărbatul care l-a atacat joi cu ouă pe preşedintele Germaniei, Christian Wulff, este acelaşi român care i-a atacat în anii anteriori şi pe foştii preşedinţi germani Horst Koehler şi Johannes Rau, relatează publicaţia Bild, în ediţia electronică.

Preşedintele Germaniei, Christian Wulff, a fost atacat cu ouă joi, din motive încă necunoscute, în cursul unei vizite la Wiesbaden (vest). Preşedintele este bine, dar costumul său a fost pătat, a comunicat poliţia germană, scrie Mediafax.

Agresorul, Adrian V., este un inginer român în vârstă de 48 de ani care locuieşte în oraşul vecin Offenbach, precizează Bild. El a fost reţinut de poliţie pentru scurt timp, în urma incidentului.

Potrivit ziarului Bild, Adrian V. a mai atacat alţi doi preşedinţi germani în trecut, respectiv pe Horst Koehler şi Johannes Rau.

La 14 octombrie 2007, românul a încercat să-l atace pe preşedintele Germaniei de la acea vreme, Horst Koehler, pe care l-a apucat de revere, înainte de a fi îndepărtat de gărzile de corp ale acestuia.

Koehler, care nu a fost rănit, părăsea o ceremonie de premiere de la Târgul de Carte din Frankfurt, împreună cu soţia sa, în momentul în care românul a încercat să îl atace. Gărzile de corp l-au imobilizat imediat pe agresor. Românul a fost reţinut pentru scurt timp, fiind eliberat după ce a fost interogat, a precizat atunci poliţia.

"Nu a putut să îl atingă pe preşedinte decât pe revere, însă gărzile de corp l-au imobilizat imediat", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. "Bărbatul părea confuz (...). Evident, încerca să atragă atenţia asupra sa, din cauza problemelor cu chiria", a adăugat acesta.

La 19 noiembrie 2002, Adrian V. l-a atacat pe preşedintele german de la acea vreme, Johannes Rau. Românul a fost şi atunci îndepărtat de gărzile de corp ale preşedintelui german, reţinut şi ulterior eliberat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel