Premierul britanic Keir Starmer a declarat luni că securitatea națională a Marii Britanii se confruntă cu o „provocare generațională”, iar războiul din Ucraina nu este doar un conflict izolat, ci afectează întregul continent european.
Premierul britanic Keir Starmer a insistat asupra necesității ca statele europene să aloce mai multe resurse pentru apărare.
Șeful guvernului britanic a atras atenția asupra impactului extins al agresiunii ruse, susținând că Europa trebuie să își intensifice eforturile în domeniul securității și apărării.
„Nu este vorba doar de linia frontului în Ucraina, ci de linia frontului pentru întreaga Europă. Trebuie să fim conștienți că acest conflict afectează securitatea tuturor statelor europene, iar Marea Britanie are responsabilitatea de a-și asuma un rol activ în consolidarea apărării continentale", a transmis acesta.
Premierul britanic a confirmat că guvernul său va lua măsuri concrete în această direcție, urmând să stabilească o cale clară de creștere a bugetului pentru apărare după finalizarea unei revizuiri strategice a securității și apărării.
"Trebuie să cheltuim mai mult pentru apărare. Vom stabili un plan clar de creștere a acestor cheltuieli, care va fi anunțat după revizuirea strategică în domeniul securității și apărării", adaugă el.
Citește și: De ce lipsește România de la Summitul de la Paris? Ipoteza lui Tudor Curtifan
Keir Starmer a reafirmat că Marea Britanie și SUA au o viziune comună în ceea ce privește susținerea Ucrainei și obiectivul final al unui acord de pace favorabil Kievului.
"Dorințele de pace ale Statelor Unite se aliniază exact cu ceea ce ne dorim și noi. Până când nu vom obține un acord de pace, trebuie să ne asigurăm că Ucraina se află în cea mai puternică poziție posibilă", mai spune el,
Declarațiile premierului britanic vin într-un moment critic, în care aliații occidentali încearcă să mențină sprijinul pentru Ucraina, în ciuda unor provocări economice și politice interne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News