EXCLUSIV  PNL, reacție după ce Oancea, primar Deva, și-a trimis șoferul să combată corupția

Florin Oancea a obținut o victorie zdrobitoare în Deva, la alegerile locale desfășurate duminică, 5 noiembrie, doar că o gafă din trecut nu îl lasă să-și savureze, pe deplin, succesul. 

Primarul, votat de peste 9.000 de oameni, a fost exmatriculat de la programul de masterat pentru că a trimis șoferul în locul lui la examen. Fapta comisă datează din 2006, iar tema examenului era, paradoxal, corupția și modalități de combatere a acesteia.

DC News l-a contactat pe Ionel Dancă, noul purtător de cuvânt al PNL, pentru a afla poziția oficială a partidului cu privire la scandalul în care este implicat Florin Oancea, noul primar din Deva.

"Nu este nimic de comentat în situația respectivă. A fost un incident petrecut acum zece ani. Este o ciorbă reîncălzită pentru niște interese contrare PNL. Locuitorii orașului Deva i-au acordat încrederea lor cunoscând această situație. Au apreciat experiența administrativă și orientarea politică de dreapta a domnului Florin Oancea. Ce s-a întâmplat la Deva este o victorie incontestabilă a PNL. Acesta este punctul de vedere al partidului. Domnul Florin Oancea a explicat, la momentul respectiv, ce s-a întâmplat și a suportat consecințele urmare a incidentului", a spus Ionel Dancă în exclusivitate pentru DC News.

Florin Oancea a primit 1000 de lei amendă pentru incidentul cu șoferul său de la Universitatea Vasile Goldiș.

[citeste si]

Liberalul a candidat la alegerile parţiale de duminică şi a obţinut peste 9.000 de voturi din cele 21.570 de voturi valabil exprimate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel