Partidul Național Liberal crede că Mirel Palada ar trebui să se retragă sau să fie demis din funcția de purtător de cuvânt al Guvernului după ultima dispută cu o parte a presei.
Dan Mihalache, secretar general adjunct al PNL, a declarat, sâmbătă seară, la B1 Tv, că Mirel Palada ar trebui să demisioneze ori să fie demis de către prim-ministrul Victor Ponta.
Este pe post de \"ciomăgar șef al guvernului în raport cu ziarișitii și cu opinia publică. Palada ar putea învăța din experiența altor purtători de cuvânt ai Executivului care au performat în parametri rezonabili\", a spus liberalul.
Dan Mihalache este de părere că atitudinea lui Palada este o stratagemă aprobată de premierul Ponta.
\"Eu cred că este de acord (Ponta - n.r), pentru că acesta este rolul care i-a fost atribuit d-lui Palada, de a fi un fel de polemist șef al guvernului în raport cu cricii din presă și opoziția politică\", a mai declarat Dan Mihalache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News