Cele mai citite

Schimbare de paradigmă la MAE. Ministrul Neculăescu, convorbiri în prima zi de mandat cu parteneri şi aliaţi europeni

luca niculescu dan neculaescu

În prima sa zi la conducerea MAE, ministrul Dan Neculăescu a discutat cu Kaja Kallas și aliații europeni despre consolidarea securității pe Flancul Estic al NATO și operaționalizarea Hub-ului maritim de la Marea Neagră.

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut în prima zi de mandat o serie de convorbiri telefonice cu oficiali europeni din ţări partenere şi aliate, subiectele majore abordate cu aceştia fiind securitatea comună pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, şi protejarea libertăţii de navigaţie şi a rutelor comerciale esenţiale pentru securitatea alimentară globală, scrie Agerpres.

"Am început prima zi de mandat la Ministerul Afacerilor Externe printr-o serie de convorbiri telefonice cu partenerii şi aliaţii noştri europeni. Am avut o primă discuţie deschisă cu Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate. I-am transmis angajamentul nostru de a lucra strâns pentru o politică externă europeană care livrează rezultate concrete pentru securitatea continentului", a relatat şeful diplomaţiei, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tot în cursul acestei zile, el a mai vorbit cu viceprim-ministrul şi ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, cu omologii săi din toate cele trei state baltice - Margus Tsahkna din Estonia, Baiba Braze din Letonia şi Kestutis Budrys din Lituania - precum şi cu ministra afacerilor externe din Bulgaria, dr. Velislava Petrova.

"În esenţă, toate aceste discuţii au urmărit câteva linii majore. În primul rând, securitatea noastră comună pe Flancul Estic, de la Marea Neagră la Marea Baltică, şi protejarea libertăţii de navigaţie şi a rutelor comerciale esenţiale pentru securitatea alimentară globală. Am subliniat nevoia urgentă de operaţionalizare a Hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră la care lucrăm împreună cu vecinii şi partenerii noştri. Menţinerea Mării Negre în centrul deciziilor UE şi NATO, coordonarea strânsă pe Flancul Estic şi extinderea Uniunii Europene ca investiţie în stabilitatea regiunii noastre înseamnă, practic, atenţie, resurse şi capabilităţi în plus pentru siguranţa României şi a cetăţenilor noştri", a mai evidenţiat ministrul Dan Neculăescu.

Discuție cu omologul din Lituania

Marea Neagră şi Marea Baltică sunt în prima linie pe Flancul Estic al NATO, iar România şi Lituania vor deveni în această zonă şi mai apropiate şi mai bine conectate, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu.

Şeful diplomaţiei române a avut o convorbire telefonică în cursul zilei cu omologul său de la Vilnius, Kestutis Budrys.

"În prima linie, două mări: Marea Baltică şi Marea Neagră. Piloţii noştri au apărat recent cerul Lituaniei. Împreună, România şi Lituania vor deveni şi mai apropiate şi conectate, pentru un Flanc Estic al NATO mai puternic. Excelentă discuţia cu Budrys Kestutis", a notat ministrul Neculăescu, într-o postare pe contul său de pe platforma X.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close