Guvernul Luca Niculescu se reunește, vineri dimineața, în ședință de urgență.
Guvernul Luca Niculescu se reunește, vineri dimineața, într-o ședință de urgență. Premierul a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că una dintre cele mai importante priorități ale Executivului este siguranța copiilor în școli. El a venit cu un mesaj pentru copiii și profesorii care au avut de suferit în urma atacurilor produse în Bistrița și Pitești.
Reamintim că ieri, un elev a scos o macetă și a atacat mai mulți colegi, la Colegiul Tehnic "Armand Călinescu" din Pitești. Luni, 19 octombrie, un elev de 13 ani de la Şcoala gimnazială "Ştefan cel Mare" din Bistriţa a comis un atac cu cuțitul, rănind o profesoară și un coleg.
Luca Niculescu, mesaj de solidaritate după atacurile din școli
"Bună dimineața tuturor, dragi colegi. Aș vrea să încep ședința de astăzi cu un subiect care ne preocupă pe toți. Este vorba despre siguranța copiilor în școli. În primul rând, vreau să transmit un gând de solidaritate copiilor și profesoarei care au fost răniți în incidentele grave care au fost petrecute în ultimele zile în școlile din Bistrița și din Pitești.
Le doresc din suflet însănătoțire grabnică, completă, și vreau să știe atât ei, cât și familiile lor, că Guvernul României este alături de ei.
"Acesta cazuri grave de violență, profund îngrijorătoare"
Aceste cazuri grave de violență din ultime vreme sunt profund îngrijorătoare. Înțelegem teama, înțelegem revolta profesorilor pentru că școala trebuie să fie un loc în care copiii învață, se dezvoltă, se simt protejați și nu un loc în care le este teamă să meargă. Niciun copil nu trebuie să plece de acasă către școală cu frică și niciun părinte nu trebuie să se întrebe dacă acel copil se va întoarce de la școală în siguranță.
Premierul anunță un plan integrat pentru creșterea siguranței în școli
Imediat după această ședință de Guvern voi avea o ședință de lucru cu miniștrii și cu instituțiile responsabile. Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creșterea siguranței în școli. Vreau să le mulțumesc miniștrilor care au venit deja cu propuneri în această noapte.
Un plan care să conțină responsabilități clare, măsuri de prevenție, intervenții rapide și sancțiuni ferme pentru actele de violență, pentru că nu este suficient să reacționăm după fiecare incident grav. Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a preveni astfel de incidente și astfel de tragedii. Siguranța copiilor nu este negociabilă, este o responsabilitate fundamentală a statului, este o prioritate pentru acest Guvern", a declarat Luca Niculescu, vineri dimineața, la începutul ședinței de Guvern.
Luca Niculescu: Al doilea subiect este legat de fondurile europene
Ulterior, premierul Luca Niculescu a vorbit despre o altă prioritate importantă a Executivului - fondurile europene și jaloanele restante din PNRR.
"Al doilea subiect, astăzi, este legat de fondurile europene. Tot astăzi, imediat după ședința de Guvern am convocat o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din PNRR. Avem termene foarte-foarte strânse, nu ne putem permite să pierdem bani europeni din cauza unor întârzieri, din cauza lipsei de coordonare. Obiectivul meu este foarte clar - să salvăm fiecare euro pe care România îl mai poate încasa prin PNRR pentru că sunt bani care înseamnă investiții în spitale, în școli, în infrastructură, în modernizarea acestui stat. Sunt bani de care România are nevoie. Vreau ca fiecare ministru să știe exact ce are de făcut și cine răspunde de îndeplinirea angajamentele și cât de rapid pot fi făcute aceste angajamente. După cum spuneam, termenul este foarte scurt", a mai spus Luca Niculescu la începutul ședinței de Guvern de vineri.
Ordinea de zi a ședinței de Guvern: "O măsură concretă pentru sprijinirea crescătorilor români de ovine și caprine"
"Revenind la ordinea de zi a ședinței de Guvern, astăzi vom lua o măsură concretă pentru protejarea zootehniei și pentru sprijinirea crescătorilor români de ovine și caprine care se confruntă cu pierderi economice din cauza bolilor care afectează animalele. Concret, vom aproba donații din rezervele strategice ale UE, a 1,1 milioane doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine.
Este un demers al Uniunii Europene, dar inițiat ca urmare a solicitării care vine din partea autorităților române. primele 300.000 de doze au ajuns deja în România, iar livrările continuă. ANSVSA va organiza la nivel național campania de vaccinare de urgență. Este o măsură benefică, atât pentru sănătatea animalelor, cât și pentru veniturile crescătorilor. Atunci când apar focare de boală fermierii pierd bani, posibilitățile de a-și vinde animalele pe piețe externe sunt afectate. În prezent, circulația ovinelor și a caparinelor vii către alte state ale UE și către alte state terțe este restricționată până la finalul acestui an în contextul epidemiologic actual. Acest sprijin european ne va permite să intervenim mai rapid pentru limitarea răspândirii bolilor.
Între timp, sarcina autorităților naționale este clară - să limităm focarele, să protejăm efectivele de animale, să creăm condițiile pentru reluarea în siguranță a comerțului cu animale vii și produse de origine animală. Trebuie să fim alături de crescătorii de animale pentru că protejându-i pe ei sprijinim acest sector care este extrem de important pentru România. Guvernul va urmări ca măsurile să fie puse în aplicare cât mai repede, evident, cu respectarea cerințelor sanitar-veterinare.
Vă mulțumesc și vă propun să începem ședința de Guvern", a spus apoi Luca Niculescu.
Guvernul României, precizări despre actele normative adoptate în ședința extraordinară a Guvernului
Ulterior, Guvernul a transmis o informare de presă privind actele normative adoptate în ședința extraordinară a Guvernului României de astăzi, 23 octombrie 2026:
"1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Executivul a aprobat o hotărâre prin care statul român acceptă o donație din partea Comisiei Europene constând în vaccinuri împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR) și variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de vaccinare la nivel național.
Donația constă în 1.100.000 de doze de vaccin, în valoare de 1.312.135 lei, din care 300.000 de doze Pestevac, vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare (PMR) și 800.000 de doze Jovivac, vaccin împotriva variolei ovine și caprine (VOC). Deoarece valoarea de piață a donației depășește pragul de 500.000 de lei, prevăzut de Codul administrativ, a fost necesară adoptarea unei hotărâri de guvern.
CE a activat rezervele strategice de vaccinuri, la solicitarea autorităților române, deoarece pe teritoriul României evoluează infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare și variola ovină și caprină, boli care afectează sănătatea animalelor și generează riscuri epidemiologice și economice. Potrivit deciziilor CE, circulația ovinelor și caprinelor vii către alte state membre și țări terțe este restricționată până la 31 decembrie 2026. Restricțiile afectează schimburile comerciale și generează pierderi economice pentru crescătorii de ovine și caprine.
Vaccinarea este considerată o măsură necesară pentru controlul și eradicarea bolilor, stabilizarea situației epidemiologice și crearea condițiilor pentru ridicarea progresivă a restricțiilor.
Vaccinarea se va realiza în baza Planului oficial de vaccinare al României, transmis Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene și va începe imediat după ce toate vaccinurile vor ajunge în țară.
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind rechemarea unui consul general
Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se recheamă din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză.
Domnul Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție prin HG nr. 687/2023".
Precizăm că potrivit programului premierului publicat pe site-ul Guvernului, Luca Niculescu are, vineri, de la ora 08:30, o ședință de lucru pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență, iar de la ora ora 09:00, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Începând cu ora 15:00, Luca Niculescu participă la Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni.


