Călin Georgescu a fost audiat, joi, în Arestul Central, într-un nou dosar deschis de procurori, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi făcut salutul legionar la ieșirea din secția de poliție din Buftea.
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu a fost audiat în arest joi, 22 octombrie, într-un dosar deschis pe fondul unul salut făcut mulțimii în fața Poliției din Buftea. Este vorba despre momentul în care Georgescu și-a salutat susținătorii cu un gest considerat legionar, atunci când era cercetat sub control judiciar.
Georgescu, suspect într-un nou dosar penal
Călin Georgescu are calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de utilizarea simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, potrivit surselor Agerpres.
Acesta este cel de-al cincilea dosar deschis pe numele lui Georgescu.
În unul dintre aceste dosare, Călin Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat că, în perioada 2020 - 2025, a promovat în public cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
„În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, susțin procurorii.
Un alt dosar penal pentru Georgescu, după verificările din vila sa din Mogoșoaia
Audierea are loc la o zi după ce procurorii DIICOT au anunțat noi cercetări care îl vizează pe fostul candidat la prezidențiale. Anchetatorii suspectează că acesta ar fi cerut unui specialist să îi verifice locuința din Mogoșoaia pentru a identifica eventuale dispozitive de înregistrare instalate de autorități.
Potrivit DIICOT, verificarea ar fi avut loc pe 26 septembrie, la cinci zile după perchezițiile efectuate la locuința lui Georgescu. Procurorii cercetează inclusiv o presupusă încercare de perturbare a sistemelor de supraveghere, însă susțin că rezultatul urmărit nu s-a produs.
Călin Georgescu, în arest preventiv
Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, când Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT și a dispus arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale pentru 30 de zile. Hotărârea a fost definitivă.
Georgescu a fost reținut inițial pentru 24 de ore, pe 21 septembrie, de procurorii DIICOT. O zi mai târziu, Tribunalul București a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori și a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile. DIICOT a contestat decizia, iar Curtea de Apel București a admis contestația pe 29 septembrie, dispunând arestarea preventivă a lui Georgescu.
Dosar de înșelăciune
Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de afaceristul din Buzău, Răzvan Leu, care susţine că ar fi fost păgubit cu respectiva sumă de 1,1 milioane de euro.
Concret, lui Răzvan Leu i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacţii cu metale preţioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro.
Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetăţean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveţia.
Pentru a obţine creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanţie de un milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiţi pentru a finanţa campania lui Georgescu la prezidenţiale.
Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alţi 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate creşte la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanţiei totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.


