Cele mai citite

Ilie Bolojan: Am avut ocazia să lucrez cu toate partidele. Cu golanii e greu să faci treabă

Ilie Bolojan / Inquam Photos / Octav Ganea
Ilie Bolojan / Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul premier Ilie Bolojan a precizat vineri că cu „golani e greu să faci treabă”.

Ilie Bolojan, fostul premier al României, a participat vineri la Summitului Rethink România 2026 – „O viziune pentru România”, la Sinaia, unde a precizat că în toate partidele sunt oameni raţionali cu care se poate lucra, însă este dificilă colaborarea cu „golanii”, potrivit Agerpres.

„Cu cât mai mulţi oameni normali sunt în politică, cu atâta este mai bine. Am avut ocazia să lucrez cu toate partidele în momentul de faţă. În toate partidele sunt oameni raţionali cu care se poate lucra. Cu omul raţional, chiar de la un partid cu probleme, am putut să mişc anumite lucruri. Aveau respectul unor înţelegeri, responsabilitatea… Cu golanii e greu să faci treabă”, a spus Bolojan, în cadrul Summitului Rethink România 2026 – „O viziune pentru România”.

Fostul premier a arătat că, în cadrul fostei coaliţii de guvernare, a încercat să fie corect cu toate partidele, însă au fost situaţii în care parteneri care au stat la masa discuţiilor declarau altceva în spaţiul public.

„Aveam experienţa unor coaliţii la scară mai mică, la Oradea, cu UDMR şi cu PSD. Ca să funcţioneze o coaliţie, vă daţi seama, cu 4 partide, cum a fost acum, foarte complicată, cu nişte istorii personale, cu istorii conflictuale, am încercat să fiu cât se poate de corect cu toţi colegii, cu toate partidele, ştiind că la Oradea, dacă am avut o relaţie bună cu UDMR, eram cel mai mare UDMR-ist din PNL. (...) Am crezut că dacă respect oamenii şi aici, dacă caut să rezolv, să mediez, să faci, lucrurile vor funcţiona. Ştiam că măsurile pe care trebuie să le luăm nu sunt foarte uşoare şi nu există restructurări fără costuri. Nu există nicăieri aşa ceva, da? Inclusiv costuri sociale şi inevitabil costuri politice. Iar dacă ai trâmbiţat ani de zile că o să-i facem fericiţi fără ca oamenii să depună niciun efort şi că există un perpetuum mobile economic, pe care doar noi l-am inventat, era clar că vor fi nişte dezamăgiri majore. Şi am încercat, am zis, bun, anumite lucruri se fac mai greu, se amână. La prânz stabileşti ceva aici, seara la câteva televiziuni eşti tocat programat şi cei care au fost la masă n-au fost la masă declarativ, declară altceva”, a precizat Bolojan.

Fostul şef al Executivului a explicat că, după alegerile din 2025, presiunea pentru reducerea deficitului a fost foarte mare, dar lucrurile nu se echilibrează imediat din tăieri de cheltuieli.

„Dar cu toate aceste lucruri cred că s-au făcut nişte paşi importanţi, dar au fost nişte paşi parţiali pe care i-am făcut, pentru că prima dată am fost cu spatele la zid, în sensul în care noi, promiţând de mai multe ori partenerilor noştri, Comisiei Europene, că vom reduce deficitul, că vom respecta anumite lucruri, nu mai aveau credibilitate în noi, ne-au tot amânat, dar imediat după prezidenţiale, în 2025, presiunea a fost foarte mare să acţionăm, pentru că ajunsesem la deficitele pe care le ştiţi. (...) Nu poţi să echilibrezi lucrurile imediat din tăieri de cheltuieli, pentru că tăierile de cheltuieli se fac în timp, pentru că, dacă vrei să dai pe cineva afară, începe o îmbolnăvire în masă. Încep contestaţiile la instanţe şi aşa mai departe”, a mai afirmat el.

Potrivit acestuia, restructurarea veniturilor a fost necesară şi toată lumea a fost de acord.

„Când anunţai lucrurile astea, rămâneai singur la anunţuri. După care am plafonat cheltuielile şi asta a funcţionat cât de cât, dar în momentul în care a venit reducerea, restructurarea cheltuielilor, acolo au fost problemele. Pentru că asta e o măsură care nu se face foarte simplu. Şi fără asta, indiferent cine vine în guvernare, noi nu avem cum să echilibrăm lucrurile”, a explicat fostul şef al Guvernului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Comentarii (1)

Alecu   •   23 Octombrie 2026   •   17:45

Sa intelegem ca eate greu de lucrat cu USR?

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close