Pîrvulescu, despre noul referendum cerut de Băsescu

Cristian Pirvulescu
Cristian Pirvulescu

Președintele Forumului Constituțional, Cristian Pîrvulescu, a vorbit pentru DeCe News despre decizia președintelui Traian Băsescu de a declanșa un nou referendum, remarcând un element cheie al chemării la urne a cetățenilor: șeful statului nu mai are popularitatea din 2009, iar Emil Boc nu mai este prim-ministru.

”Nu sunt deloc mirat. Era absolut previzibil. Fusese anunțat dinainte momentul, a fost poate ceva mai rapid, dar tema fusese introdusă la depunerea jurământului de către cei trei judecători CCR. Aș fi bănuit mai degrabă că președintele va aștepta după un eventual aviz al CCR. N-a mai avut răbdare. Față de 2009 este o diferență importantă. În 2009 era campanie electorală, Traian Băsescu avea o oarecare popularitate și Guvernul, poate cel mai important, era condus de Emil Boc. Pentru USL și pentru Victor Ponta revizuirea constituției este o prioritate. Sigur, nu foarte multe posibilități, dar totusi președintele poate convoca un referendum, există și votul consultativ al Parlamentului. Băsescu profită de context pentru revenirea politică, după cele șase luni care au trecut de la alegeri, care au fost suficiente pentru a putea depăși perioada în care guvernul beneficia de foarte multă încredere și își poată permite o astfel de mișcare speculând tensiunile din USL.

Depinde când declanșează procedura. A făcut și el un calcul legat de capacitatea de a mobiliza electoratul. Să nu uităm că suntem în următoarea situație: legea este la CCR, care urmează să o promulge, după care va merge la președinte, care o s-o promulge. Din acel moment începe să curgă timpul. Încă nu curge timpul pentru referendum. În momentul de față legea referendumului este cealaltă. Nu este cu 30%”, ne-a declarat profesorul Pîrvulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel