Papa Francisc va primi 1 milion de dolari - pe care va putea să îi doneze unor organizaţii de caritate alese de el însuşi - dacă va adopta o dietă vegană pe durata Postului Paştelui, au anunţat miercuri reprezentanţii unei campanii internaţionale, susţinută de mai multe celebrităţi, informează DPA şi AFP.
Campania "Million Dollar Vegan" a fost iniţiată de activiştii vegani Matthew Glover şi Jane Land şi este promovată de Genesis Butler, o adolescentă de 12 ani din California, care a dezvăluit pe contul ei de Twitter că este vegană şi activistă pentru drepturile animalelor. "Îi cerem papei Francisc să ne ajute să protejăm planeta implicându-se pentru a atrage atenţia asupra impactului devastator pe care îl are creşterea animalelor asupra mediului", a afirmat Genesis Butler într-un mesaj video publicat pe site-ul campaniei. Acceptând să devină vegan pe durata Postului Paştelui, papa Francisc "ar conduce plutonul oamenilor care militează pentru o planetă mai sustenabilă", a adăugat tânăra din California. "Fiţi alături de noi şi luptaţi împotriva modificărilor climatice printr-o schimbare a dietei", a mai spus ea.
Postul Paştelui este o perioadă de penitenţă care marchează cele şase săptămâni ce preced Paştele, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creştin. În acest an, Postul Paştelui catolic va debuta pe 6 martie, iar Paştele catolic va fi celebrat pe 21 aprilie. "Dacă Sanctitatea Sa se angajează să răspundă provocării Postului vegan, campania Million Dollar Vegan va oferi, în semn de gratitudine, o donaţie de 1 milion de dolari în beneficiul unor asociaţii de caritate alese de către papă", precizează un comunicat al organizatorilor campaniei, citat de AFP.
Într-o scrisoare publică, Genesis Butler s-a referit şi la învăţăturile pro-mediu din "Laudatio Si", o enciclică a papei Francisc despre modificările climatice, şi a spus că ar fi încântată să se întâlnească cu suveranul pontif. Iniţiativa Million Dollar Vegan este sprijinită de numeroase celebrităţi, precum muzicienii Paul McCartney şi Moby şi actorii Woody Harelson, Brigitte Bardot şi Joaquin Phoenix. Donaţia de 1 milion de dolari este asigurată de Blue Horizon International Foundation, divizia de caritate a unei companii medicale americane care este specializată în cercetări bazate pe celule stem.
Potrivit AFP, şi alte campanii de acest tip - precum "Meatless Monday" ("Lunea fără carne") - au apărut în ultimii 20 de ani în zeci de ţări ale lumii, însă numărul lor a crescut considerabil în ultima vreme, în contextul îngrijorărilor legate de modificările climatice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu