O maşină a intrat în mulţime la Berlin. Bilanţul tragediei

Breaking news
Breaking news

Cel puţin o persoană a murit, după ce o maşină a intrat într-o mulţime la Berlin. 

O persoană a murit şi alte opt au fost rănite miercuri dimineaţă la Berlin, după ce o persoană a intrat cu maşina în mulţime şi într-un magazin de pe un bulevard din centrul Berlinului, relatează dpa, citându-i pe pompieri.

Potrivit poliţiei, accidentul s-a produs în jurul orei 10.30 (08.30 GMT) pe Tauentzienstraße, o arteră majoră din apropierea bisericii memoriale Kaiser Wilhelm, în centrul părţii de vest a oraşului.

"Nu ştim la acest moment dacă este una act intenţionat sau un accident de trafic", a declarat ofiţerul de poliţie însărcinat cu comunicarea Thilo Cablitz. Şoferul care conducea vehiculul a fost reţinut de poliţie la faţa locului, după ce iniţial a fost imobilizat de trecători.

Ulterior, poliţia a anunţat că bărbatul care a intrat cu maşina în mulţime este un german de origine armeană care trăia la Berlin, în vârstă de 29 de ani.

A fost o "operaţiune majoră", a declarat Kevin Bartke, din cadrul brigăzii de pompieri din Berlin, pentru postul de ştiri german ntv.

Poliţia a izolat zona şi mai multe ambulanţe şi maşini ale forţelor de ordine s-au deplasat la faţa locului. "În prezent, aproximativ de 60 de oameni din personalul de urgenţă se află la faţa locului sau se deplasează spre zona respectivă", a postat pe Twitter brigada de pompieri.

Iniţial, pompierii au anunţat că 30 de oameni au fost răniţi în urma impactului cu autoturismul.

Într-o fotografie postată pe internet poate fi văzută o maşină care a trecut prin vitrina unui magazin.

Locul în care s-a produs incidentul este unul sensibilă după atacul de la târgul de Crăciun din Berlin din 2016.

Tunisianul Anis Amri, un solicitant de azil a cărui cerere fusese respinsă, a intrat cu un camion furat în mulţimea aflată în piaţa din faţa unei biserici din apropiere de Kurfürstendamm, principalul bulevard de cumpărături din vestul Berlinului. Amri a fost împuşcat mortal câteva zile mai târziu în Italia.

Unsprezece oameni au murit imediat în urma atacului, în timp ce un bărbat grav rănit şi-a pierdut viaţa în octombrie 2021. Alte peste 70 de persoane au fost rănite, scrie Agerpres.

Recent, un tren a deraiat în Germania 

Trei persoane au fost ucise și mai multe rănite în urma deraierii unui tren regional în sudul Germaniei vinerea trecută, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. În tren se aflau mai mulți elevi.

Purtătorul de cuvânt citat de Reuters, care nu a oferit detalii cu privire la persoanele decedate, a declarat că trenul era „destul de plin” în momentul accidentului, notează Mediafax. Mai multe vagoane s-au răsturnat și au ajuns parțial pe un terasament la nord de stațiunea de schi Garmisch-Partenkirchen din Bavaria, a relatat ziarul regional Muenchener Merkur.

La bordul trenului se aflau mai mulți elevi, a relatat Merkur, citând un ziar local.

O operațiune majoră a serviciilor de urgență este încă în desfășurare, a declarat poliția, iar linia de cale ferată este complet închisă.

Şoferi fără permis, fără RCA sau cu plăcuţe de înmatriculare false. Andreica, Europol: Cifra neagră, de 10 ori mai mare decât ce e oficial. La RCA, situaţia e şi mai critică

Numărul accidentelor auto produse de şoferii fără permis de conducere este în creştere. Sindicaliştii din Poliţie trag un semnal de alarmă şi spun că, de fapt, numărul celor care conduc maşini fără a avea un permis valabil este mult mai mare comparativ cu numărul celor care sunt prinşi în trafic.

„Dacă ne uităm pe indicatorii structurilor rutiere, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt alcoolul şi viteza. La alcool se adaugă mai nou şi substanţe psihoactive, cele noi nemaiputând fi detectate cu ajutorul aparatelor drugtest pe care le avem noi în dotare. Pe conducere fără permis sunt destul de puţine situaţii care generează tragedii pe şosele. Cel puţin dacă ne uităm pe cifre!", a precizat preşedintele sindicatului Europol, Cosmin Andreica. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel