Cine ascultă Sonatina pentru pian și vioară se convinge de talentul de compozitor tot atât de mare ca și de cel pianist. În unele pagini, amestecul de teme populare franceze cu nostalgia unui peisaj oriental uimește prin dezinvoltura unei bunăvoințe care nu șovăie niciodată. De aceea i-au fost mai aproape Bach și Schumann decât Chopin, unde se sfia să exprime pasiunea epică a acestui mare poet al muzicii. Ochii lui mari întunecați și blânzi s-au închis pe veci. Dar tăcerea ia uneori aspectul unei legende. Temperamentul său liric era înfășurat în celebritate. Era prea convins că Muzica are menirea de a fi un îndreptar spiritual și își dădea seama că un interpret artist trebuie să-și asume o gravă răspundere față de autor”, scria Cella Delavrancea.
Legăturile familiei Lipatti cu muzica erau constante și profunde. Constantin Lipatti, bunicul lui Dinu Lipatti, meloman înfocat, fusese un virtuoz al chitarei și flautului. Fiica sa, Sofia era de asemenea absolventă la clasa de pian a Conservatorului de Muzică din Viena. Deși a studiat vioara cu Karl Flesch și Pablo de Sarasate și ar fi putut desfășura o activitate muzicală de succes, Theodor Lipatti, fiul lui Constantin și tatăl lui Dinu, a preferat totuși cariera diplomatică. Soția sa Anna, născută Racoviceanu, o pianistă talentată îl acompania deseori în cadru familial. Într-o astfel de atmosferă s-a născut în data de 19 martie 1917 la București Dinu Lipatti, al cărui naș de botez a fost nimeni altul decât George Enescu.
Deși tatăl său ar fi preferat ca Dinu să-i urmeze pasiunea studiind vioara, a fost nevoit să capituleze în fața legăturii absolut speciale pe care fiul său o avea cu pianul. Dinu Lipatti a studiat pe rând cu Mihail Jora, fermecat de talentul său nativ, apoi cu exigența Florica Musicescu la Conservatorul de Muzică din București. După absolvirea instituției bucureștene, la vârsta de 15 ani concertează alături de Orchestra Filarmonicii condusă de Alfred Alessandrescu, o primă apariție soldată cu un succes care i-a adus imediat și un al doilea concert în compania aceleiași orchestre, condusă de această dată de apreciatul dirijor George Georgescu. Cu acesta din urmă Dinu Lipatti va colabora o bună bucată de vreme, atât în țară, cât și în străinătate.
La vârsta de 16 ani s-a prezentat la Concursul Internațional pentru Pian de la Viena, cucerind premiul al II-lea, spre indignarea lui Alfred Cortot, care a și părăsit juriul, convins fiind ca tânarul muzician merită marele trofeu.
Dinu Lipatti și-a continuat studiile la Paris cu Alfred Cortot, pentru care a fost întotdeauna studentul său preferat, Nadia Boulanger, Paul Dukas și Charles Munch. Ajunsese deja la o maturitate artistică recunoscută în unanimitate de celebrii săi profesori. "Excepțional dotat, el nu mai are nevoie decât să lucreze, pentru a-și realiza, printr-o experiență personală stăpânirea completă a talentului său." (Paul Dukas). La Paris o va cunoaște și pe Clara Haskil, cu care va lega o prietenie solidă și un parteneriat artistic de durată.
Copilul minune al pianului va susține în 1930 la Opera Română din București un recital impresionant care îl va înscrie definitv în galeria geniilor muzicale ale lumii. Din 1936 începe drumul spre celebritate. Odată cu primul recital de la Paris, în data de 20 mai 1935 cariera lui Lipatti a luat avânt, însoțită permanent de recenzii elogioase. La începutul celui de-al doilea Război mondial revine în România, unde va susține multe recitaluri, atât singur, cât și în compania lui George Enescu. Se va împărți o perioadă între concertele din țară și turneele în Cehia, Austria, Germania sau Italia.
În 1943 va pleca în Elveția, unde va fi solicitat să susțină cursuri de pian la Conservatorul din Geneva. În acest timp Dinu Lipatti îsi continuă cariera concertistică în recitaluri de pian sau ca solist împreună cu ansambluri orchestrale prestigioase. Colaborează cu șefi de orchestră ca Herbert von Karajan, Ernest Ansermet sau Alceo Galliera și realizează o serie importantă de înregistrări în studio. Starea sănătății sale se înrăutățește însă brusc și va fi nevoit să-și contramandeze o serie de proiecte artistice. Curând vine și diagnosticul oficial: leucemie.
Pentru scurt timp, boala părea că a intrat în remisie, datorită tratamentului la care au contribuit financiar și prietenii săi, Yehudi Menuhin, Igor Stravinski și Charles Munch. În această aparență stare de remisie își va onora în data de 16 septembrie 1950 un angajament la Festivalul de la Besançon, spre dezaprobarea medicilor. Acel recital va fi considerat de foarte multă lume, public, biografi și critici cântecul său de lebădă. Programul din acea zi cuprindea lucrări de Robert Schumann și integrala valsurilor de Frédéric Chopin. În partea a doua a recitalului însă, în timp ce interpreta Chopin îl părăsesc puterile și se retrage de pe scenă. După o lungă pauză, timp în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare și în locul ultimului vals de Frédéric Chopin va interpreta, într-un simbolic gest de rămas bun coralul bachian "Iisus este bucuria mea". Cu câțiva ani înainte, în 1935, în cadrul primului său recital care în mod nefericit a coincis chiar cu înmormântarea maestrului său Paul Dukas, Dinu Lipatti ceruse permisiunea să-și înceapă programul cu această lucrare, ca semn de omagiu pentru profesorul său. De-a lungul anilor coralul a figurat deseori în programele sale de concert, ca prim "bis", o opțiune care vorbește de la sine despre impactul emoțional și spiritual pe care-l avea opusul bachian asupra pianistului român.
Inevitabilul sfârșit va veni peste două luni și jumătate, în data 2 decembrie 1950, când la doar 33 de ani Dinu Lipatti se stinge din viață cu partitura Cvartetului în fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Se pare că ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu". Dinu Lipatti se odihnește în Cimitirul din Chęne-Bourg, Elveția, alături de soția sa Madeleine, fostă Cantacuzino.
Delicatețea și siguranța tușeului pianistic
Arta interpretativă a lui Dinu Lipatti a rămas nemuritoare, un exemplu de puritate a tușeului, expresivitate, rafinament stilistic și o noblețe spirituală care-l situează printre cei mai importanți interpreți ai secolului XX. Printre autorii pe care i-a abordat cu precădere se numără Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Franz Liszt, George Enescu, Maurice Ravel și Johann Sebastian Bach. Dinu Lipatti nu a fost însă doar un remarcabil pianist, ci și un înzestrat compozitor. În lucrările sale, de factură neoclasică se regăsesc deopotrivă influențe ale muzicii franceze, dar și românești.
În anul 1997 a devenit postum membru al Academiei Române.
Dintr-un tată violonist, care studiase cu Pablo Sarasate, şi o mamă pianistă excelentă nu putea ieşi decât un fiu cu un talent pe măsură: Dinu Lipatti. Copilul de talentaţi muzicieni mai avea un atu: naş de botez îi era nimeni altul decât George Enescu. Educat în spiritul unei bune tradiţii muzicale, Dinu Lipatti ajunge repede să-i uimească pe toţi cei din jurul său.
Rareori se armoniza cântând împreună pianul și vioara în sonate. Enescu și tânărul pianist Lipatti, cântând împreună, ne-au încântat în Mozart și Beethoven și în Sonata picturală a lui Enescu. Suplețea remarcabilă a lui Lipatti și o virtuozitate spirituală au dăruit farmec terțelor și trișurilor în dialog cu vioara lui Enescu.
Ultimul concert, ca o rugăciune
La 16 septembrie 1950, Lipatti a susţinut ultimul său concert, la Besancon, Franţa. Se spune că în partea a doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin, dar puterile l-au părăsit şi a trebuit să facă o lungă pauză. Publicul nu s-a clintit din sală. Artistul a apărut şi a interpretat „Jesus bleibt meine Freude“ din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben“, de Johann Sebastian Bach. Era o rugăciune cântată, una dintre cele mai nobile, pe care Dinu Lipatti a simţit nevoia să o cânte în faţa celor care, poate, îl vedeau pentru ultima oară. Era şi un fel de afirmare a credinţei. Într-adevăr, era ultimul concert al scurtei și tragicei sale vieți.
”Doamne, de ce trebuie să trăiesc cu moartea în suflet…. când viața ar putea fi atât de frumoasă?”, afirma Dinu Lipatti. Chopin-ul lui Lipatti nu se tânguie și nu suspină. Era rafinat.
Concert extraordinar Centenar Dinu Lipatti al Cameratei Regale
Dinu Lipatti, de la a cărui venire pe lume se împlinesc astăzi 100 de ani, este omagiat printr-un concert extraordinar la Sala Mare a Ateneului Român. Va fi interpretată Camerata Regală, avându-l la pupitru pe Horia Andreescu.
Horia Andreescu
În program: Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră, op. 3 de Dinu Lipatti, Solist: Mihai Ungureanu; Concertul nr. 9 pentru pian si orchestră, Jeunehomme, KV 271 de Wolfgang Amadeus Mozart, Solistă: Dana Borşan; Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 11 de Frederic Chopin, Solist: Nikolai Demidenko.
Concert de excepție susţinut de elevii Colegiului "Lipatti", la Ateneu, pentru a marca Centenarul
Orchestra simfonică, corul şi orchestra de suflători ale Colegiului Naţional de Arte "Dinu Lipatti" vor susţine, luni, pe 20 martie, de la ora 19.00, un concert vocal-simfonic la Ateneul Român.
Evenimentul, numit "Lipatti 100", va fi prezentat de pianistul Viniciu Moroianu, fost elev al colegiului.
Orchestra de suflători, condusă de Marcel Peţanca, va interpreta lucrări de Emil Stolck (Promenada), Iosif Ivanovici (Valurile Dunării), Aram Haciaturian (Dansul săbiilor), L. Mendelsohn (Arii din Muntenia) şi Berd Classen (Popkiste). Solist va fi Giani Busnea.
Orchestra Simfonică, sub bagheta dirijorilor Nicolae Racu şi Andrei Ştefan George Racu, va prezenta lucrări de George Enescu (Rapsodia I), Gioachino Rossini (Uvertura la Opera Wilhelm Tell), Ferdinand David (Concertino, partea I), Dinu Lipatti (Concertino în stil classic, partea I), Georg Friedrich Handel (Aleluya), Wolfgang Amadeus Mozart (Dies irae, Confutatis, Lacrimosa) şi Carl Orff (Carmina Burana). Solişti vor fi Ion Marian Sorin şi Luca Rusu. Corul Colegiului va fi condus de Ana Lăcrămioara Pauliuc.
Directorul colegiului, Florian Nemeş, preciza, că alături de "Lipatti 100" elevii acestei instituţii urmează să susţină în perioada următoare un concert la Casa Artelor, din sectorul 3, iar în luna aprilie - un concert solicitat şi perfectat în colaborare cu Biblioteca Naţională.
Florian Nemeș crede în Artă, crede în valoarea profesiei, urmărindu-și cu atenție elevii, câțiva dintre ei lansați pe meridianele Europei.
"Toate celelalte manifestări pe care le avem noi în stagiunea internă, ca şi concursurile foarte cunoscute - "Tudor Dumitrescu", "Brave claviaturi" - tot ceea ce înseamnă activitate artistică în următoarele luni se subsumează acestui deziderat de punere în valoare a momentului aniversar Dinu Lipatti 100", mărturisea el.
Actualul Colegiu Naţional de Arte Dinu Lipatti, înfiinţat în 1945, a fost primul liceu de muzică din România. În anul 1990 a primit numele celebrului pianist şi compozitor român.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
