Numire miniștri. Tăriceanu: Cum poate fi soluționat blocajul provocat de Iohannis

Denisa Zamfir / 29 ian 2019 / 17:57 Salveaza PDF Comentarii
Iohannis - Dăncilă
Iohannis - Dăncilă

Călin-Popescu Tăriceanu a mărturisit cum ar putea fi soluționat blocajul privind numirea miniștrilor la Dezvoltare Regională și Transporturi.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că una dintre variantele de rezolvare a blocajului privind numirea miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor ar putea fi restructurarea Guvernului cu vot în Parlament, subliniind că premierul Viorica Dăncilă trebuie să decidă căile sau soluţiile în acest caz.

"Sigur că un recurs posibil este întotdeauna să mergem la Curtea Constituţională, dar având în vedere că este o responsabilitate care ţine de Executiv, nu vreau să mă pronunţ înainte de a o întreba pe doamna prim-ministru care sunt căile sau soluţiile pe care intenţionează să le aplice", a afirmat Tăriceanu.

El a menţionat că şedinţa coaliţiei pe acest subiect va avea loc când premierul va considera că e nevoie.

"Şedinţa coaliţiei va avea loc când doamna prim-ministru va considera că e nevoie să ne consulte pe acest subiect. Suntem la dispoziţia domniei sale", a adăugat Tăriceanu.

Restructurare cu vot în Parlament?

 

Întrebat dacă ar fi o variantă restructurarea Guvernului cu vot în Parlament, Tăriceanu a spus: "Da, poate să fie o variantă, pentru că preşedintele blochează în mod sistematic. Este un blocaj sistematic pe care îl face şi atunci sigur că există şi soluţii de ocolire".

"Dar nu e normal ce face preşedintele. Deci, eu vă spun din experienţa mea ca prim-ministru. Am lucrat cu un preşedinte incomod şi ca să nu spun mai mult, pentru că nu e nevoie acum, că îl ştiţi cu toţii ca pe un cal breaz, dar nu era genul de blocaje pe care le făcea. Adică, dacă aveam o propunere de remaniere, propunerea aceea era operată imediat, pentru că preşedintele de atunci, mă refer la Băsescu, înţelegea că este un lucru vital ca instituţiile din administraţia centrală să funcţioneze fără sincope. Una este să ai un ministru care are puteri depline, alta este să ai un ministru interimar la care aparatul din minister se uită şi mai numără zilele pe care le mai are până la expirarea mandatului şi lucrează pe post de frână aparatul ministerial sau nu lucrează. Deci, dacă preşedintele ţării nu are această experienţă minimă ca să îşi dea seama de consecinţele defavorabile ale blocajului pe care îl face, e regretabil", a susţinut Tăriceanu.

Vezi și: Preşedinte - Guvern, blocaj. PSD, variante pentru ieşirea din criză


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28