PNL-PD a atacat în 2007, la CCR, articolul 157 din Regulamentul Senatului pentru a o salva pe Monica Macovei de la demiterea din funcția de ministru al Justiției prin moțiune individuală. CCR a dat dreptate atunci PNL-ului. Acțiunea liberalilor din 2007 se întoarce asemenea unui bumerang în 2015.
PNL, format acum din PDL și PNL, au depus moțiunea pentru demiterea ministrului de Interne, Gabriel Oprea, deci o moțiune individuală.
Moțiunea împotriva lui Gabriel Oprea, neconstituțională
Moțiunea individuală, însă, cunoscută în legislația și practica mai multor țări, nu este prevăzută în Constituția României. Are efecte asemănătoare moțiunii de cenzură, dar nu asupra întregului Guvern, ci doar asupra unor membri ai acestuia.
Regulamentul Senatului prevede la articolul 153 că moțiunea simplă exprimă poziția Senatului într-o problemă de politică internă sau externă, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei interpelări. Articolul 155 precizează că președintele Senatului nu va supune dezbaterii moțiunile simple care vizează finalități specifice ale moțiunii de cenzură.
Prin urmare, moțiunea individuală a PNL "Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganță, abuz și dispreț în exercitarea funcției publice" nu ar fi constituțională pentru că vizează o anumită persoană, având efectele moțiunii de cenzură.
Hașotti o salva pe Macovei. Acțiunea PNL-PD îl salvează pe Oprea de... PNL
Constituția nu prevede încetarea funcției de membru al Guvernului prin revocarea obligatorie în baza unei moțiuni de cenzură. Curtea Constituțională a decis că adoptarea unei moțiuni simple de către Senat nu îl obligă pe premier să propună revocarea unui membru al Guvernului a cărei activitate a făcut obiectul moțiunii.
Conform deciziei CCR 148 din 2007 "moțiunea individuală nu este prevăzută în Constituția României". Decizia CCR a venit în urma sesizării PNL-PD, semnată de liderul grupului parlamentar, senatorul Puiu Hașotti și susținută de 26 de senatori. Sesizarea la CCR a fost făcută atunci în ceea ce o privea pe Monica Macovei, iar CCR decidea că "adoptarea unei moțiuni simple prin care se solicită demiterea ministrului justiției nu se încadrează la prevederile articolului 106 din Constituție".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News