Ce job PENIBIL a avut Meghan Markle, înainte să fie actriță. Îl URA!

Foto: Instagram Sussex Royal
Foto: Instagram Sussex Royal

Care e jobul pe care Meghan Markle l-a urât cel mai mult. 

Meghan Markle nu mai are nevoie de nicio prezentare. După ce a avut o carieră de succes în showbiz-ul american, ca actriță, Meghan Markle s-a afirmat și a devenit și mai cunoscută în întreaga lume după ce a intrat în Familia Regală a Marii Britanii, ca soție e Prințului Harry. 

Ei bine, revenind la cariera de dinainte de Casa Regală, dacă mulți îi știu meseria de actriță, puțini sunt cei care-i cunosc jobul pe care l-a urât și pe care ar fi vrut să-l dea uitării. 

În tinerețe, pentru a-și plăti facturile și pentru a supraviețui, ducesa de Sussex a acceptat jobul într-un concurs american televizat, "Deal or No Deal", găzduit de Howie Mandel, în postura de "fata cu servieta".

În timpul celui de-al doilea sezon al seriei, care a fost difuzat în 2006, Meghan Markle, atunci în vârstă de doar 25 de ani, a avut o misiunea importantă de a afișa servieta cu nr. 24 şi de a dezvălui suma ascunsă în interiorul acesteia în cazul în care un concurent îi alegea numărul.

"Ajungeam să stau acolo, în picioare, pentru totdeauna pe nişte tocuri teribil de incomode şi ieftine, de zece centimetri, aşteptând ca cineva să-mi aleagă numărul pentru a putea să mă aşez", a declarat Meghan Markle într-un interviu despre experienţa ei în acest show, potrivit okmagazine.ro.

Chrissy Teigen, o altă vedetă care a apărut în emisiune în aceeaşi postură precum Meghan, şi-o aminteşte pe ducesă ca fiind o fată foarte tăcută şi binevoitoare. 

Meghan Markle, amenințată de Tom Bower: Voi spune adevărul! Este o tragedie

Meghan Markle a împlinit pe data de 4 august vârsta de 40 de ani și în ciuda mesajelor primite, inclusiv de la Familia Regală, de care ea și Prințul Harry s-au rupt anul trecut, a primit și un avertisment dur. 

Mai exact, unul dintre cei mai acizi și de temut biografi regali s-a apucat să scrie biografia neautorizată despre Meghan Markle, ducesa de Sussex, care i-ar putea aduce acesteia grave prejudicii de imagine.

În acest context, jurnalistul de investigaţie Tom Bower ar fi semnat un avans de şase cifre, scrie presa britanică.

Tom Bower, în vârstă de 74 de ani, este cunoscut pentru articolele sale aspre și tranșante, iar dacă Meghan Merkle a intrat în vizorul lui, probabil că rezultatul va fi spectaculos.

Scriitorul a vorbit despre noua sa carte și a confirmat faptul că va fi dură, dat fiind faptul că timp de un an de zile a strâns probe, a vorbit cu prietenii, dușmanii, asociații lui Meghan Markle, dar și cu Prințul Harry, soțul acesteia.

"O scriu acum. Voi spune tot adevărul!", a spus Tom Bower.

Cartea lui nu este o surpriză și asta pentru că zvonurile circulau încă de acum doi ani. 

Pe de altă parte, şi prinţul Harry plănuieşte să scrie împreună cu soţia sa nici mai mult, nici mai puţin de patru cărţi, iar această acţiune nu este bine văzută de Tom Bower.

"Singura modalitate prin care Harry poate câştiga bani şi justifica avansul şi singurul lucru cu care editorii americani vor fi mulţumiţi este dacă este foarte critic faţă de Familia Regală. Va fi dăunător pentru ei şi asta este o tragedie", a spus Tom Bower.

Mai multe despre cartea Prințului Harry, aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel