Cazul Dan Condrea. Avocat: Trebuia să existe protecţie şi pentru principalul vinovat

Avocatul Maria Văsii a afirmat, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, de la Realitatea TV, că Dan Condrea era principalul mijloc de a afla adevărul, în această anchetă şi, din acest motiv, trebuia să existe protecţie şi pentru principalul vinovovat, pentru a putea colabora cu autorităţile.

Conform acesteia, această protecţie este oferită, chiar şi vinovaţilor, de principalele state membre ale Uniunii Europene.

Avocatul Maria Văsii a mai spus că măsura arestării preventive este luată pentru a preveni pericolul, iar opinia publică a fost tulburată de această moarte suspectă, mai ales există şi un setiment de sfidare. "Măsura arestării preventive îl protejau şi pe cel învinuit şi nici nu mai aveam acest sentiment de nu aveam acest sentiment de sfindare", a spus avocatul explicând că vorbeşte de sfidare întrucât oameni au murit în spitale din cauza infecţiilor cauzate de diluare dezinfectanţilor.

"Şi, în altă ordine de idei, există o puternică frustrare pentru că există persoane care cred ca s-a găsit o modalitate de inchidere a acestui caz, prin decesul principalului inculpat", a completat Maria Văsii.

"Eu consider că aceste evenimente nu trebuie să treacă neobersevat, aştept o schimbare de abordare a modului în care sunt tratate acest cazuri", a mai spus aceasta, în cadrul emisiunii moderate de Rareş Bogdan.

Conform avocatului, mai există şi ipoteză ca Dan Condrea să fi fost doar "un personaj săgeată" şi ca adevăratele persoane vinovate să fie undeva în spatele acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel