MAE ungar rectifică mesajul lui Orban: Nu se referea la autonomie!

Premierul Ungariei a făcut un apel pentru dreptul la autodeterminare al comunității maghiare din afara granițelor Ungariei, nu pentru autonomie teritorială, a declarat, miercuri, ministrul de Externe Janos Martonyi.

Aflat la conferința internațională privind securitatea GLOBSEC 2014, organizată la Bratislava, Martonyi a vorbit, interpelat de un jurnalist slovac, despre declarațiile lui Orban din fața Parlamentului,

Șeful diplomației maghiare a precizat că premierul Orban a folosit termenul într-un context mai larg, în care a cerut autodeterminare și autoadministrare pentru comunitățile maghiare, conform politics.hu.

Adresându-i-se omologului său din Slovacia, Miroslav Lajcak, Martony a spus că are o opinia diferită de cea a slovacului privind drepturile comunitare, dar că discuțiile pe acest subiect vor continua.

Lajcak a răspuns că nu diferența de perspective ale celor două țări nu este o "tragedie".

Ungaria are o populație de 10 milioane, iar alte 2,5 milioane de etnici maghiari trăiesc peste graniță, în țările vecine, în special în România și Sloviacia.

În primul discurs adresat Parlamentului după reînvestirea în funcția de premier al Ungariei, Viktor Orban a cerut autonomie pentru etnicii maghiari din Ucraina, într-un moment în care guvernul de la Kiev se luptă cu separatiștii pro-ruși din estul țării care cer alipirea la Rusia.

Europarlamentarul Victor Boștinaru a declarat, marți, pentru DC News că "dl Orban continuă să facă ceea ce a început și va primi din partea Uniunii Europene ceea ce a primit până acum, o respingere totală”.

EXCLUSIV: Reacție din PE, după ce Orban a cerut autonomia maghiarilor din afara granițelor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel