Liviu Dragnea dezamorsează BOMBA referitoare la numele premierului

Președintele PSD, Liviu Dragnea a ținut să precizeze, duminică seara într-o intervenție la România TV, că pe lista scurtă a PSD nu se află nicio persoană dintre cele care s-au vehiculat în ultimele zile.  

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunţa imediat după consultările cu preşedintele Iohannis numele celui care va fi propus pentru funcţia de premier din partea PSD-ALDE şi a anunţat că nu va merge la Cotroceni cu o listă de nume, mai ales cu cele care au apărut la televizor.

"O să anunţ miercuri lucrul ăsta. Dar voi lua o decizie după ce mă consult în prealabil cu colegii din partid şi, bineînţeles, cu colegii de la ALDE, care să ţină cont de dorinţa mea unică de a se pune în practică programul de guvernare care este foarte aşteptat.

Eu am văzut liste la televiziuni şi, ca de obicei în astfel de situaţii, nu va fi niciunul dintre cei care au apărut la televizor, aşa se întâmplă. Dar, dacă ei se simt bine să apară la televizor, este problema lor. Nu va fi niciunul propunerea mea. Nu există liste, pentru că eu nu merg cu liste la Cotroceni, nu merge să negociem, vom fi foarte civilizaţi şi o să facem o propunere după ce am cumpănit foarte, foarte bine', a declarat Dragnea la România TV. Întrebat când va şti opinia publică propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier, Dragnea a spus: 'Când vom ieşi de la consultări, la conferinţa de presă'.

"Probabil miercuri ne cheamă pe noi. Miercuri sau joi", a adăugat el.

Liderul PSD a spus că îi este greu să creadă că şeful statului nu va accepta propunerea PSD-ALDE, respectiv că "nu va respecta votul popular şi de asemenea dorinţa românilor de a intra cât mai repede într-o perioadă de stabilitate politică şi de creştere economică'. 'Orice conflict nu face bine nimănui", a argumentat Dragnea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel