Un cinematograf aproape necunoscut, un debutant despre care nu știam mai nimic, Aung Phyoe, o proiecție a filmului său Fruit Gathering în ultima zi a festivalului.
Cel puțin pentru ziariști, socotelile erau aproape făcute, la capătul câtorva filme bune, cărora le și găsisem locul în palmares, au dat peste cap totul.
Globul de cristal al celei de a 60-a ediții va pleca în îndepărtatul Myanmar, lăsându-ne puțin nedumeriți în privința ierarhiei premiilor, a gustului unui juriu condus - întâmplare rară- de un critic de film, celebrul Justin Chang, deținătorul rubricii de specialitate a publicațiilor The New Yorker, Variety, posesorul unui premiu Pulitzer pentru critică. I-am aplaudat opțiunile, ale lui și ale coechipierilor, în momentul în care am văzut că ceea ce ni s-a părut a fi marea descoperire a festivalului, filmul danez Oaspetele (Guest) al unui alt debutant, Mads Mengel- despre care am scris pe larg - fusese strigat de două ori: Premiul pentru regie și Premiul juriului.
Mulți dintre noi ne-am gândit că Globul va pleca nu prea departe, către Bulgaria, să zicem, ținut în brațe de Kristina Grozeva și Petar Vâlceanov (Bani negri pentru nopți albe). În clipele ce -au urmat consacrării Myanmarului pe harta cinematografică ne-am zis că poate tocmai asta s-a și urmărit, lărgirea orizontului, luminarea zonelor mai puțin știute, într-o lume pe care ne place să o numim a globalizării.
Anna Schinz (Elveția) , câștigătoarea Premiului de interpretare feminină (foto KVIFF)
De altfel, pelicula câștigătoare este o coproducție Myanmar, Cehia, Franța. Autorul, Aung Phyoe, se anunță ca un narator delicat care îndrăznește să pășească pe ceea ce bănuim a fi un teren minabil în societatea în care trăiește: apropierea dintre două tinere femei, lucrătoare într-o fabrică de textile, impuls erotic dincolo de care se ghicește o existență marcată de singurătate, de dorul de casă, de presiunea socială. De urmărit viitoarea carieră a regizorului. Globul de cristal i-a fost înmânat de Juliette Binoche, ea însăși distinsă cu același trofeu, unul de onoare, ce se adaugă multelor ei premii (Cannes, Veneția, Berlin, cumul mai rar).
Prezența actriței franceze a acaparat, de altfel, viața festivalieră a ultimelor trei zile, Binoche nefiind aici într-o scurtă vizită. A sosit înaintea week-endului, răspătind, astfel, o lungă așteptare, justificată nu numai de prestigiul numelui ei, ci și de un amănunt filmografic prețios pentru gazde: este actrița de al cărei nume se leagă singura ecranizare a unei cărți a marelui scriitor ceh Milan Kundera, Imposibila ușurătate a ființei (1987).
La întâlnirea cu presa, Juliette Binoche a evocat istoricul alegerii ei pentru filmul lui Philip Kaufman, dificultatea rolului nefericitei fotografe Teresa, prinsă în complicatele jocuri ale unui bărbat: "Kaufman s-a hotărât să opteze pentru mine după un lung casting, doar cu zece zile înaintea începerii filmărilor.
Juliette Binoche distinsă cu un Glob de cristal onorific (foto KVIFF)
A trebuit să învăț o engleză cu accent ceh foarte repede. Din fericire, personajul nu-mi era străin, îl citeam pe Kundera în fiecare dimineață. Apoi, luam cina împreună înaintea unor filmări, scriitorul era amabil și atent, dar mai vorbăreață era soția lui". Filmul a fost o încercare dură, cu deosebire pentru cei patru interpreți principali, Saniel Day-Lewis, Lena Olin, Derek de Lint și Binoche, solicitați să răspundă, prin jocul lor, întrebărilor de natură filosofică ascunse în țesătura unui film de mulți socotit erotic.
"Ce să alegem? Greutatea sau ușurătatea" ? Este provocarea formulată ca atare chiar de Milan Kundera, de a cărui umbră nu aș vrea să mă despart, fără a aminti una dintre cele mai frumoase definiții ale modestiei, găsite într-unul dintre eseurile sale: "Mi-ar fi rușine să trăiesc ntr-o lume în care numele meu ar fi mai cunoscut decât al lui Fellini".
Actrița slovacă Magda Vasaryova onorată pentru întreaga carieră (foto KVIFF)
Revenind la film, mi-ar fi plăcut să-l revăd împreună cu cinefilii de astăzi din Karlovy Vary, să le cunosc reacțiile, după trecerea atâtor ani, dar actrița a preferat să-și prezinte un alt film, tulburătorul Trei culori: Albastru, al lui Krzysztof Kieslowski.
Înapoi pe scena galei de închidere în care, ca întotdeauna, prezentul dă mâna cu trecutul. Onorat cu Premiul președintelui, actorul american Jeffrey Wright, aflat aici după 29 de ani de la prima lui vizită, a glumit spunând:"Nu era nevoie să-mi dați un premiu. M-aș fi întors oricum. Este festivalul meu preferat. Când am fost prima dată la KVIFF, am discutat cu Milos Forman despre un posibil proiect al unui film despre scurta viață a lui Pușkin, al cărui bunic, din câte știu, avea origini africane. Viața ne-a luat cu altele".
Foarte cunoscută în cinematograful cehoslovac al anilor '60-'80, actrița Magda Vasaryova, protagonista filmelor de succes în epocă, Marketa Lazarova, Păsările, orfanii și nebunii, Rusalka, a fost colega egală în lauri (Premiul președintelui) cu Geffrey Wright.
După Revoluția de catifea a abandonat, pentru o vreme, actoria, acceptând propunerea lui Vaclav Havel de a fi ambasadoare în Austria. A fost începutul implicării în viața politică a acestei artiste frenetice, cu studii de sociologie nu foarte bine privite de autoritățile comuniste. Desigur, întâlnirea cu Magda Vasaryova a fost și un prilej fatalmente nostalgic de evocare a unor filme uitate în curgerea generațiilor.
Dar festivalurile lumii au și această menire, să le scoată din arhive, oferindu-le privirii de azi.
