Este povestea lui Lohengrin, cavalerul lebedei, îngerul păzitor al Sfântului Graal, fiul acelui Parsifal din altă operă wagneriană celebră. Principele creştinismului vine în ajutorul Elsei de Brabant, pentru a o salva de acuzaţia de fratricid.
Lohengrin este un cavaler misterios din mitologia germană. El vine din Imperiul Graalului dezamăgit, se reîntoarce în lumea în care nu există pasiuni răvăşitoare pentru a cunoaşte omul şi toată frumuseţea acestuia, însă, ci numai puritate sacră.
Jonas Kaufman în Lohengrin
Un Ev Mediu oniric, un creştinism păgân, iubiri imposibile, trădări, idealuri, o orchestră vertiginoasă, o operă-fluviu. Acesta este Lohengrin. Ca o bizarerie a cronologiei să amintim că Richard Wagner îşi alege ca erou fiul înaintea tatălui, deoarece Cavalerul cu lebăda este copilul lui Parsifal, căruia compozitorul îi va consacra ultima sa opera, după 30 de ani. Dar în perioada în care Wagner a început să fie preocupat de vechile poeme epice medievale, compozitorul avea 32 de ani şi a descoperit în Lohengrin un subiect demn de aspiraţiile sale muzicale. Era anul 1845…
Scrierea libretului a durat trei luni, pentru compunerea muzicii a avut nevoie de doi ani. Opera a fost gata în 1848. Nu trebuie uitat că modernitatea lui Wagner nu rima cu evoluţiile estetice ale epocii sale. Rapiditatea progreselor sale artistice depăşea ritmul contemporanilor lui. Şi a fost nevoie de întreaga energie a viitorului său socru, Franz Liszt, căruia îi este dedicată opera, pentru a impune reprezentarea lui Lohegrin la Opera din Weimar, pe care a dirijat-o el însuşi în 28 august 1850. O montare la care Wagner nici n-a fost prezent.
Viaţa şi opera lui Wagner se desfăşoară întotdeauna furtunos, cu un avans sensibil faţă de contemporanii lui. Sosirea provindenţială a acelui deus ex machina, numit Ludovic al II-lea al Bavariei, a pus capăt acestei curse permanente. Descoperind Lohengrin, tânărul suveran a cunoscut ceea ce s-a numit “epifania sa wagneriană”. Profund emoţionat de povestea acestui cavaler din afara timpului şi a lumii, până la a ajunge să se identifice cu el, suveranul a hotărât să devina mecena aproape exclusiv al compozitorului, decizie de care acesta din urmă va profita din plin.
Jonas Kaufman, cavalerul misterios din Imperiul Graalului
Este adevărat că Lohengrin este opera primei adevărate maturităţi muzicale wagneriene, înainte ca autorul să se cufunde în vârtejul infinit din Tristan şi Isolda, compusă câţiva ani mai târziu.
Operă seducătoare şi dificilă în acelaşi timp, Lohengrin oferă un concentrat al esteticii wagneriene, fără lungimile şi ermetismul lucrărilor următoare. Programată acum trei ani la Scala, această producţie a lui Claus Guth a avut un imens succes, cu un Lohengrin de vis interpretat magistral de Jonas Kaufmann.
Cu Philippe Jordan în fosă, spectacolul de la Opera Bastille promite să fie evenimentul liric al anului.
În distribuţie, în luna ianuarie: René Pape (Heinrich der Vogler) Jonas Kaufmann (Lohengrin), Martina Serafin (Elsa von Brabant), Wolfgang Koch (Friedrich von Telramund), Evelyn Herlitzius (Ortrud)…
Soprana Martina Serafin
Tenorul Jonas Kaufman a triumfat în “Lohengrin” şi la Teatro alla Scala
Îmi aduc aminte de succesul de acum câţiva ani al lui Jonas Kaufman la Teatro alla Scala. La pupitru era Danel Barenboim. Regia era semnată tot de Claus Guth.
După 146 de ani de la prima reprezentaţie italiană a operei “Lohengrin”, în 1871, care l-a făcut cunoscut pe Wagner în Italia, opera continuă să se bucure de mare succes. Deşi inactuală în plan tematic, are încă şi probabil va avea mereu forţa de a încânta ascultătorii, făcându-i să plonjeze într-o atmosferă sonoră de mare forţă evocatoare, cu accente aproape mistice.
Apariţia lui Lohengrin era remarcabilă, cu picioarele goale, îmbrăcat simplu într-un pantalon şi o vestă gri peste o cămaşă albă. “El dă senzaţia că s-ar fi trezit dintr-un somn lung şi se exprimă greu, amintind de celebrul Kaspar Hauser, contemporan cu Wagner, care, în 1828, a apărut în piaţa din Nürnberg, fără trecut şi aproape incapabil de a vorbi. Un text publicat în programul de sală, care dezvoltă o paralelă între Lohengrin şi cel care a fost supranumit «orfanul Europei»”, scria Richard Martet. Până la sfârşit, personajul principal al operei va fi ezitant, temător în faţa actelor de violenţă, îmbrăcând împotriva voinţei lui haina eroului pe care este obligat s-o poarte. Încearcă să aibă o alură marţială în tabloul căsătoriei pentru care acceptă de a purta un frac, dar de la începutul actului III revine la starea sa naturală.
Scenă din spectacol
Claus Guth nu s-a apropiat decât de personajele principale, Elsa şi Lohengrin. Regele nu există în plan scenic, Ortrud şi Telramund, de asemenea, ceea ce transformă într-un veritabil “tunel” actul al II-lea. Întregul final al actului al II-lea era grandios, ca şi actul al III-lea.
René Pape cânta sublim rolul Regelui, producând emoţie.
Jonas Kaufmann, în rolul lui Lohengrin, era într-o formă vocală extraordinară, inclusiv murmurul din aria “In Fernem Land”, care a trezit lacrimi. Parcurgând întreaga gamă de nuanţe, de la puternic la pianissimo fără ca timbrul său să-şi piardă nici măcar o secundă substanţa, el a fascinat şi a bulversat cu o artă a cântului ajunsă la apogeu. Fără el, poate, aplauzele nu ar fi fost la fel de puternice.
Alături de Anja Harteros
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
