Hunedoara: Liderii minerilor de la Paroşeni şi Uricani s-au întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă

Liderii minerilor care protestează, luni, pentru a opt zi consecutiv, în subteranul exploatărilor Paroşeni şi Uricani, s-au întâlnit în cursul dimineţii de luni, la Bucureşti, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu mai mulţi miniştri ai Cabinetului în perspectiva găsirii unei soluţii pentru rezolvarea revendicărilor formulate de către protestatari.

'Din discuţii s-a desprins concluzia că în situaţia în care va trece Guvernul Orban, atunci la dispoziţia acestuia va fi lăsată documentaţia necesară pentru emiterea unui act normativ prin care să poată fi acordate veniturile de completare. Dacă nu va trece, atunci, în şedinţa de Guvern de miercuri va fi găsită o soluţie legală pentru ca minerii să poată beneficia de plata veniturilor de completare', a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului 'Huila', Laszlo Domokos.

Reprezentanţii minerilor au mai avut o întâlnire şi la sediul Ministerului Energiei, prilej cu care au fost stabilite ultimele detalii în ceea ce priveşte ordonanţa prin care ar urma ca minerii disponibilizaţi să beneficieze de venituri de completare, similară fostei Ordonanţe 36. Între timp, protestul celor aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani a continuat, cinci dintre ortaci fiind transportaţi la spital după ce, la un control medical efectuat la sediul celor două exploatări, au fost depistaţi cu tensiunea arterială sau glicemia crescute peste limitele normale.

'Minerii sunt decişi să continue protestul până când vor vedea emis actul normativ prin care li se garantează veniturile de completare', a arătat Domokos. Aproape o sută de mineri de la Paroşeni şi Uricani s-au autoblocat, de luni, 28 octombrie, în subteranul celor două exploatări de cărbune din Valea Jiului. Protestatarii solicită prelungirea Ordonanţei 36 sau un act normativ similar prin care să li se garanteze acordarea unor venituri de completare şi vechimea în muncă pentru maxim 22 de luni, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare, sau angajarea la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, pentru cei care nu se pot pensiona încă. Protestul din adâncurile celor două exploatări miniere a ajuns să fie cel mai lung, de acest fel, din ultimii 15 ani de minerit în Valea Jiului, potrivit sindicaliştilor. Cele două exploatări fac parte din Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, de unde ar urma să fie disponibilizate circa 280 de persoane, de la începutul anului viitor, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel