Extinderea Israelului. SUA se opune

trump
trump

Administrația președintelui american Donald Trump se opune unui controversat proiect de lege israelian care, potrivit criticilor, ar echivala cu o anexare de facto a coloniilor evreiești din jurul Ierusalimului, a declarat - duminică - un responsabil american, citat de AFP.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amânat supunerea la vot proiectului de "Lege asupra Marelui Ierusalim", prevăzută pentru duminică, un responsabil israelian dând asigurări că este necesară în prealabil o "pregătire diplomatică".

Premierul Netanyahu pare să dorească să discute acest proiect mai întâi cu Casa Albă, care caută să relanseze convorbirile de pace israeliano-palestiniene aflate într-un punct mort.

"Cred că este corect să spun că SUA descurajează acțiunile care, potrivit lor, deturnează privirile de la eforturile pentru negocierile pentru pace", a declarat pentru AFP un responsabil american sub acoperirea anonimatului. "Proiectul de lege pentru extinderea Ierusalimului este considerat o astfel de acțiune de către administrația americană."

Deputatul israelian David Bitan, șeful coaliției guvernamentale a lui Netanyahu, a recunoscut duminică, la postul de radio militar, existența unei "presiuni americane".

Potrivit cotidianului israelian Haaretz, Netanyahu ar fi declarat — duminică — miniștrilor săi că proiectul de lege urmează să fie discutat mai întâi cu responsabili americani.

Legea ar urma să încorporeze în municipalitatea israeliană a Ierusalimului colonii care se află în sudul și în estul acestui oraș în Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel în urmă cu 50 de ani, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Știri recomandate
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel