Explozie în Kiev, soldată cu moartea unui cunoscut jurnalist rus

Jurnalistul rus Pavel Șeremet a fost ucis miercuri în urma exploziei mașinii în care se afla în centrul Kievului, a anunțat publicația electronică ucraineană Ukrainska Pravda.

Explozia a avut loc în jurul orei locale 07:45 (04.45 GMT) la intersecția dintre străzile Bogdan Hmelnițki și Ivan Franko, la câteva minute după ce jurnalistul plecase de acasă, relatează Agerpres.

Autoturismul în care se afla Șeremet aparținea redactorului șef al publicației Ukrainska Pravda, Alena Pritula, care nu se afla în mașină în momentul exploziei.

Incendiul izbucnit în urma exploziei a fost stins de echipaje de pompieri sosite rapid la fața locului. Ca urmare a deflagrației, pe autostradă s-a format o groapă cu un diametru de 50 cm, potrivit publicației ucrainene UNN.

La locul incidentului s-a deplasat șefa poliției ucrainene Hatia Dekanoidze, conform mass-media locale.

Până în prezent, poliția nu a prezentat nicio versiune oficială a cauzelor posibile ale exploziei, scrie EFE. Potrivit agenției de presă ucrainene UNIAN, care citează surse din cadrul forțelor de ordine, un dispozitiv exploziv amplasat în mașină se află la originea deflagrației.

Cine era Pavel Șeremet

Pavel Șeremet, 44 de ani, născut la Minsk, era un jurnalist foarte cunoscut, cu o carieră remarcabilă în Belarus și Rusia, iar de cinci ani se stabilise în Ucraina, unde activa la publicația electronică Ukrainska Pravda și era moderator la postul de radio Vesti.

Șeremet și-a început cariera la începutul anilor '90 la televiziunea din Belarus, iar în 1996 a fost numit corespondent al televiziunii publice ruse la Minsk.

Critic acerb al președintelui belarus Aleksandr Lukașenko, el a fost arestat în 1997 în timp ce pregătea un raport cu privire la situația de la frontiera dintre Belarus și Lituania, fiind acuzat de activitate jurnalistică ilegală și de faptul că ar fi primit bani de la servicii secrete străine. Șeremet a fost atunci condamnat la doi ani de închisoare, dar a executat doar trei luni din pedeapsă ca urmare a presiunilor exercitate de Moscova asupra regimului președintelui belarus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel