Două elicoptere s-au ciocnit în Libia. Accidentul s-a soldat cu doi morți

Pixabay
Pixabay

Două elicoptere s-au ciocnit în Libia, doi militari pierzându-și viața.

Doi militari şi-au pierdut viaţa duminică în coliziunea aeriană a două elicoptere aparţinând forţelor armate loiale mareşalului Khalifa Haftar în estul Libiei, potrivit unui purtător de cuvânt, notează AFP, citat de Agerpres. 

"Impactul direct între două elicoptere a provocat moartea generalului Abouzeid al-Barassi şi a tehnicianului Milad al-Assebei", a declarat generalul Miloud el-Zouay, purtător de cuvânt al forţelor speciale aflate sub comanda mareşalului Haftar, şeful unei armate care controlează estul şi o parte din sudul ţării.

Un echipaj a scăpat nevătămat

"Echipajul celui de-al doilea aparat a scăpat nevătămat" din acest accident care a avut loc duminică după-amiază lângă Zawiyat Masus, o localitate aflată la aproximativ 130 km sud-est de Benghazi, al doilea oraş ca mărime din Libia.

"Cele două aparate efectuau o misiune militară", a adăugat purtătorul de cuvânt fără să ofere mai multe detalii cu privire la natura acestei misiuni.

Difuzate de media locale şi pe reţelele sociale, imagini, care nu au putut fi autentificate de AFP, au arătat carcasa unui elicopter într-o zonă nelocuită. 

Accidente aviatice cu elicoptere în România

21 noiembrie 2014 - Un elicopter militar IAR-330 PUMA, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, s-a prăbuşit în apropierea municipiului Mediaş, între localităţile Stejărişu şi Mălâncrav, în nordul judeţului Sibiu. Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu, relatează Agerpres.

7 martie 2013 - Doi militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi, după ce elicopterul IAR 330 PUMA SOCAT în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea localităţii Bereşti-Bistriţa, în timpul executării unui zbor în formaţie. Elicopterul aparţinea Flotilei 95 a Forţelor Aeriene Române.

5 iulie 2012 - Un elicopter tip IAR-316, aparţinând Şcolii de aplicaţie pentru Forţele Aeriene “Aurel Vlaicu” Boboc, cu patru persoane la bord, s-a prăbuşit în zona Joiţa, comuna Ziduri, din judeţul Buzău, la 10 kilometri de drumul naţional 2. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit după ce aparatul militar de antrenament s-a prăbuşit într-un lan de porumb.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy