Dădacele britanice sfidează criza. Vezi cine le sunt aliații

dadaca
dadaca

În condițiile în care multe sectoare din economia britanică sunt marcate de restructurări, bonele profită din plin de pe urma reputației internaționale în domeniul educației pe care și-a câștigat-o Marea Britanie, cererea fiind foarte mare din partea prinților saudiți, a oligarhilor ruși, dar și a celebrităților sau a afaceriștilor. 

Cu nume precum Imperial Nannies şi Royal Nannies, agenţiile de plasare a bonelor şi-au asociat imaginea cu cele mai scumpe cartiere londoneze şi cu reputaţia Marii Britanii în domeniul educaţiei de înaltă clasă, reușind să atragă clienți de lux, relatează CNBC, potrivit Mediafax.

"Când credeam că vom avea o cădere masivă, ne-am dezvotlat puternic. Avem mai multe oferte de job-uri ca oricând", a spus Louise Taylor, director la Kensington Nannies, potrivit căreia bonele au devenit esențiale, în condițiile în care cei care au de lucru trebuie să muncească mai mult.

"Piaţa externă tinde să devină una a super-bogaţilor, pentru că a devenit o modă să ai o dădacă. Am asistat la o creştere masivă a cererii din partea familiilor din Monaco, iar acolo sunt clienţi din Rusia şi ţările arabe", a spus Taylor.

Avantajul bonelor britanice asupra altora de alte naționalități constă în limba lor natală engleza, educația la școli de renume, dar beneficiază și de factorul de prestigiu cerut de piaţa super-bogaţilor din străinătate.

"Este un domeniu ferit de recesiune, pentru că vor fi întotdeauna oameni cu bani în Anglia şi străinătate", a explicat Taylor.

Norland Nannies, o altă agenție renumită, primeşte, de asemenea, solicitări din partea unor familii din întreaga lume, în special din Europa şi Orientul Mijlociu. Norland are propriul său colegiu şi este faimoasă pentru uniformele purtate de studente. Absolventele şcolii pot câştiga până la 41.000 de lire sterline pe an (63.400 de dolari) dacă acceptă posturi în străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel