Dacia, în topul preferinţelor în Marea Britanie. Vânzările sunt în creştere

Facebook Dacia
Facebook Dacia

Englezii cumpără din ce în ce mai multe Dacii, conform datelor oficiale. 

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au crescut cu 4,6% în septembrie, la 225.269 unităţi, în urma majorării cererii pentru vehicule electrice, a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters.

În septembrie, Dacia a vândut 4.064 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 5,09% faţă de perioada similară din 2021, când a înmatriculat 3.867 de unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în septembrie se află Nissan Qashqai, Tesla Model Y, Volkswagen Polo, Ford Puma şi Kia Sportage.

Vânzările de vehicule electrice au crescut cu 16,5% în septembrie, în timp ce livrările de vehicule pe benzină şi motorină au scăzut la 2,8% şi, respectiv, 3,1%. Din 2030, vânzările de maşini noi pe benzină şi motorină vor fi interzise în Marea Britanie.

"Creşterea costurilor cu energia şi inflaţia, pe lângă perturbările din lanţurile de aprovizionare, pun şi mai multă presiune asupra redresării industriei auto în urma pandemiei şi cerem urgent noului premier să abordeze aceste provocări şi să restabilească încrederea şi creşterea sustenabilă", a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

Recent, SMMT a înrăutăţit estimările privind vânzările de maşini noi în Marea Britanie în acest an la 1,72 milioane, faţă de prognoza precedentă, de 1,89 milioane.

În primele nouă luni din acest an, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 8,2%, la 1,20 milioane unităţi.

În perioada ianuarie-septembrie 2022, Dacia a vândut 21.280 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 60,40% faţă de perioada similară din 2021, când a înmatriculat 13.267 unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în primele nouă luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Nissan Qashqai, Ford Puma, Kia Sportage şi MINI.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei, scrie Agerpres. 

Dacia pregătește o surpriză chiar înainte de Salonul Auto de la Paris 

Știm că Grupul Renault a pregătit câteva surprize pentru Salonul Auto de la Paris care va avea loc între 17 și 23 octombrie 2022. Dacia a postat un scurt material video în care sunt afișate fragmente dintr-un vehicul misterios. Mesajul atașat clipului este „Ce este Robust și Potrivit pentru ieșirile în natură, dar și Eco & Smart?”

În videoclipul postat de Dacia am putut vedea un vehicul de teren care rulează pe timp de noapte. Acesta poartă noua emblemă a brandului, aceasta fiind chiar iluminată. De asemenea, am putut observa și frânturi ale interiorului, printre care și volanul. Interiorul acestei mașini este diferit de orice altceva am văzut în gama Dacia. Au fost arătate și câteva cadre din ceea ce pare a fi o pădure, dar nu se pot distinge foarte multe lucruri din acestea.

Producătorul va fi prezent la Salonul Auto de la Paris alături de celelalte branduri din Grupul Renault. Compania a prezentat în acest an o nouă identitate vizuală, care înglobează un logo complet nou. Întreaga sa gamă va fi prezentată în totalitate în cadrul salonului. Dacia va prezenta etapa finală în transformarea identității sale vizuale cu ocazia evenimentului din octombrie.

Dacia are în plan noi modele, printre care și viitorul său SUV, Bigster. Acesta ar trebui să fie lansat pe piață până în anul 2025. Dacia a declarat la evenimentul din martie că viitorul SUV va respecta în proporție de 90% ceea ce s-a putut vedea pe conceptul dezvăluit atunci, scrie promotor. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel