€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Cutremurul din Japonia a oprit centrala nucleară Onagawa. Un prim val tsunami a lovit țărmul
Autor: Eduard Pascu

onagawa_nuclear_power_plant_02002300 Centrala Nuclera Onagawa - Japonia Sursa foto: Twitter
 

Cutremurul de 7,2 grade pe Richter care s-a produs în Japonia, în prefectura Miyagi a declanșat o alertă de tsunami, iar un prim val de un metru înălțime a lovit coasta. Centrala nucleară Onagawa a fost oprită...

Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a emis un avertisment în legătură cu producerea unui tsunami de 1 metru înălţime în prefectura Miyagi. Un prim val tsunami a lovit deja ţărmul în oraşul Ishinomaki, a anunţat postul public NHK, transmite Agerpres.

Pentru moment nu există informaţii privind posibile victime sau pagube materiale. Avertismentul emis de autorităţi i-a determinat pe unii locuitori din Miyagi să plece către zone mai înalte de tema unui val tsunami, potrivit imaginilor transmise de NHK.

Cutremurul a fost resimţit şi în capitala Tokyo, aflată la 400 de km sud de epicentru.

Epicentrul seismului produs în regiune la ora locală 18:09 (09:09 GMT) a fost localizat în largul Miyagi. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 60 de km în Oceanul Pacific, a anunţat Agenţia de Meteorologie din Japonia.

Compania Tohoku Electric Power a oprit centrala nucleară Onagawa şi verifică eventuale nereguli, a spus NHK.

O parte a prefecturii Miyagi a fost afectată de întreruperi de electricitate, circa 200 de locuinţe rămânând fără curent electric, a anunţat Tohoku Electric Power.

Tokyo Electric Power a anunţat că verifică starea centralei Fukushima Dai-Ichi, distrusă de cutremurul din martie 2011 care a provocat un accident nuclear şi evacuări în masă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close