Cozmin Gușă: Argumentele care vor alimenta contestatarii lui Trump

Bogdan Bolojan / 21 ian 2017 / 21:04 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Cozmin Gușă anticipează o perioadă dificilă pentru SUA, după învestirea lui Donald Trump în cea mai importantă funcție a statului. Gușă consideră că America ar putea fi scindată în următorii ani. 

Consultantul politic a scos în evidenţă o serie de aspecte negative ale alegerii lui Donald Trump. "Faptul că doamna Hillary Clinton a obţinut cu 3 milioane de voturi mai mult decât Trump este unul care va alimenta toată retorica şi toată argumentaţia anti-Trump din următoarea perioadă", consideră Cozmin Guşă, care a vorbit şi despre modul în care Trump va încerca să diminueze drepturile minorităţilor din Statele Unite ale Americii.

"America din timpul lui Donald Trump va fi o Americă scindată, aşa cum au arătat manifestaţiile de stradă, care se vor înmulţi. Va fi o Americă ce nu va considera că mai este foarte prestigioasă tocmai din pricina preşedintelui pe care îl are şi va fi o Americă ce va cunoaşte mişcări de stradă turbulente, care vor fi împotriva preşedintelui tocmai pentru că americanii consideră, o parte dintre ei, că n-ar putea să fie bine reprezentaţi de către un preşedinte ca Donald Trump. Detaliu deloc lipsit de semnificaţie, că doamna Hillary Clinton a obţinut cu 3 milioane de voturi mai mult decât Trump, este unul care va alimenta toată retorica şi toată argumentaţia anti-Trump din următoarea perioadă. Un al doilea element important din această retorică vor fi drepturile minorităţilor. Minorităţile sexuale, minorităţile lingvistice, minorităţile religioase au fost favorizate în Statele Unite în ultimele decenii şi s-au obişnuit cu această stare şi au o mare putere. Donald Trump este un preşedinte care, dimpotrivă, să diminueze la maximum aceste drepturi pe care minorităţile respective le au. Aţi văzut discursul despre islam. Deci, America e divizată, este începutul de mandat al lui Donald Trump. Nu percep mare pricepere la Donald Trump de a rezolva această mare problemă a naţiunii sale şi nici nu cred că-l preocupă faptul că n-a avut cuvinte de spus despre manifestaţiile, arestările de ieri, de la Washington şi din alte oraşe, ne arată că va ignora aceste lucruri până vor ajunge la un anumit nivel", a spus Cozmin Guşă.

Rolul Rusiei în alegerea lui Trump 

"America, astăzi, fie că e vorba de America anti-Trump, fie că e vorba de America pro-Trump înţelege că Rusia, duşmanul ideologic şi geopolitic din ultimele multe decenii, a avut un rol important în a-l favoriza pe Donald Trump să ajungă preşedinte. Şi ăsta este un lucru care va afecta mult la mentalitatea americanilor. Hollywood-ul a construit în ultimii 50 de ani o ideologie în care Rusia este duşmanul Statelor Unite şi spionii ruşi se bat cu spionii americani", a zis Cozmin Guşă.

Hollywood-ul, atitudine anti Trump

Apoi, consultanul politic a vorbit şi despre filmul "Snowden", după ce Alexandru Cumpănaşu a amintit că respectiva producţie de la Hollywood "a creat un film incredibil despre unul dintre cei mai mari trădători ai Americii, despre Snowden. Hollywood-ul a creat un film în care el apără drepturile americanilor, trădând, de fapt, statul american şi furnizând milioane de documente".

"Acest film a fost lipsit de succes de public. În rest, Hollywood-ul la nivelul vedetelor sale de seamă sunt într-o atitudine anti-Trump", a subliniat Cozmin Guşă, care reiterat ideea că America va fi sfâşiată de conflite interne, după ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă.

"America va fi sfâşiată între această tendinţă anti-Trump în plan intern şi acest mare semn de întrebare conform căruia Rusia ar fi avut un rol important în alegerea unui preşedinte popular, dar care nu serveşte neapărat interesele establishmentului de putere de acolo şi dacă ne gândim la atitudinea mass-media, pe care nu trebuie s-o neglijăm, împotriva lui Trump din timpul campaniei vom vedea şi ce se va putea întâmpla în continuare într-o ţară care va fi sfâşiată de conflicte. Şi, într-adevăr, Donald Trump aici are dreptate, America trebuie să se preocupe de problemele ei. Practic, asta este chintesenţa începutului de mandat al lui Trump. America se va ocupa de problemele ei, care odată cu instalarea lui Trump sunt probleme mari, şi probleme care reziduă din această lipsă între capitalul autohton şi altfel de interese. Până acuma, cei care sunt de partea lui Trump consideră că le-au ocultat tendinţele de a se îmbogăţi mai mult", a spus Cozmin Guşă la Realitatea TV.

[citeste si]


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27