Cod fiscal. Mișa îl contrazice pe Tudose

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa îl contrazice pe premierul Mihai Tudose în privința ordonanței de urgență privind trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat. 

Ministrul de Finanțe Ionuț Mișa a anunțat în urmă cu scurt timp că ordonanța de urgență privind transferul contribuțiilor de la angajator la angajat va intra pe ordinea de zi a ședinței de Guvern care va avea loc miercuri. 

"Am avut o discuţie cu premierul. Premierul a purtat o discuţie la partid şi miercuri va avea loc şedinţa de Guvern aşa cum a fost anunţata şi care va include şi Ordonanţa ce a fost citită în primă lectură, exact cum este, cu transferul contribuţiilor", a explicat Mişa, precizând că a discutat cu premierul în această după-amiază. 

"Dânsul mi-a zis că a avut o discuţie şi la nivelul partidului şi miercuri va intra Ordonanţa în şedinţa de Guvern", a spus ministrul Finanţelor. 

Potrivit acestuia, şedinţa de Guvern pentru dezbaterea Ordonanţei de modificare a Codului fiscal anunţată pentru luni a fost amânată deoarece au fost "nişte întârzieri la avize", dar în momentul de faţă "avem toate avizele". 

Declarația lui Ionuț Mișa o contrazice pe cea a premierului Mihai Tudose care a zis că există posibilitatea ca ordonanța să nu intre miercuri pe ordinea de zi. 

Prezent la ședința Asociației Municipiilor din România (AMR), premierul Mihai Tudose a precizat că pachetul fiscal privește și alte lucruri care au în vedere aspecte economico-financiare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel