Ciudat: S-au căsătorit la înmormântarea unei rude. Vezi motivul

înmormantare
înmormantare

Aproximativ 2.000 de persoane, care au participat la funeraliile unui american, nu credeau că vor avea parte, în cadrul nefericitului eveniment, și de o nuntă, mirele fiind chiar nepotul defunctului. Preotul care a oficiat ambele slujbe, în data de 9 martie, este convins că înmormântarea va intra în istorie.

Reggie Wade, în vârstă de 39 de ani, şi Monique McMillan-Wade, în vârstă de 29 de ani, s-au căsătorit luna aceasta la înmormântarea unchiului bărbatului, Gregory "Chops" Scott, care a fost împuşcat pe 27 februarie, scrie apropo.ro.

Martorii de la funeralii au fost șocați de gestul cuplului, însă mirele și mireasa au dorit să combine nunta lor cu înmormântarea unchiului lui Reggie, pentru a-i îndeplini defunctului ultima dorință. Înainte de a muri, Scott făcuse promisiunea de a conduce mireasa la altar, pentru că tatăl ei murise cu ani în urmă.

La nunta lor, cei doi miri nu pot spune că nu au avut un public numeros, având în vedere că Scott era cunoscut în comunitatea din Philadelphia, iar la funeralile sale au participat circa 2.000 de martori, blocând accesul pe strada Pine.

Mirii au optat pentru o ținută aparte la eveniment, ambii optând pentru tricouri negre cu auriu, cu chipul lui Scott imprimat. Ei și-au jurat credință veșnică lângă sicriul deschis al lui Scott. În timpul evenimentului care a durat 4 ore, preotul Caleb Johnson a anunţat că această înmormântare va intra în istorie pentru că a acceptat să îi căsătorească acolo pe Reggie şi Monique.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel