Cimitirul evreiesc din Huși, vandalizat. Președintele Iohannis intervine

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, intervine în scandalul vandalizării mormintelor.

Președintele României, Klaus Iohannis, își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că în ultima perioadă, la nivel național, au fost semnalate o serie de acțiuni și manifestări provocatoare cu caracter antisemit, care aduc atingere securității cetățenilor români și patrimoniului cultural, precum și valorilor și principiilor asumate de statul român, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președintele României solicită autorităților competente să acționeze cu fermitate în vederea soluționării acestor cazuri de încălcare a legislației în domeniu, prin identificarea și sancționarea celor care se fac vinovați de acțiuni și manifestări antisemite.

România s-a remarcat drept un model de succes la nivel regional în ceea ce privește prezervarea memoriei Holocaustului, asumarea corectă a trecutului, combaterea antisemitismului, negaționismului, xenofobiei, urii, rasismului, populismului și descurajarea discursului instigator la ură. Președintele Klaus Iohannis consideră că nu trebuie să permitem ca aceste progrese înregistrate de țara noastră să fie umbrite de acțiuni prin care sunt popularizate simboluri cu tentă fascistă și xenofobă, de afirmare a unor idei cu vădit conținut discriminatoriu sau asumate de ideologia nazistă, de profanare a cimitirelor evreiești sau de acte de vandalism asupra clădirilor sau obiectivelor de patrimoniu aparținând comunității evreiești.

Klaus Iohannis condamnă acțiunile împotriva evreilor

Președintele României condamnă aceste acțiuni și manifestări antisemite care incită la ură și violență împotriva evreilor și rămâne un suținător ferm al valorilor europene. Toleranța, respectul față de drepturile omului, solidaritatea, onorarea victimelor Holocaustului, atașamentul față de principiile democratice și ale statului de drept reprezintă soluțiile eficiente pentru contracararea valului de antisemitism și revizionism care amenință Europa. Președintele Klaus Iohannis reamintește, totodată, că România acordă o importanță deosebită apărării acestor valori, obiectiv care face parte din prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Președintele României consideră că asigurarea securității tuturor cetățenilor români și protejarea patrimoniului cultural național reprezintă fundamente ale păcii sociale. Respectarea cadrului legal existent privind combaterea antisemitismului, promovarea educației despre Holocaust și consolidarea valorilor și principiilor europene trebuie să rămână, în continuare, prioritare pentru statul român. 

Vezi și: Adrian Năstase, mesaj adresat lui Iohannis la România TV: "Îi aduc aminte!" Sugestie pentru Parlament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel